Cerurile au fost făcute prin cuvântul Domnului și toată oștirea lor, prin suflarea gurii Lui. […] Căci El zice și se face, poruncește și ce poruncește ia ființă. (Psalmii 33:6,9)
Ascultă ediția audio aici.
În diferite locuri din lume, astăzi se sărbătorește ziua iubirii și a prieteniei. În general, asociem cu această zi chestiuni care privesc amorul și dragostea de cuplu. Însă această sărbătoare este mult mai bogată în semnificație. În textele antice care vorbesc despre creațiune, distrugerea și relațiile sexuale dintre zei fac parte din procesul de creare a ființelor omenești. Cu timpul, aceste concepte au generat un ansamblu de practici imorale la popoarele care se învecinau cu Israel, practici în mod curios asociate cu iubirea dintre zeități și creațiunea: prostituția, atât masculină, cât și feminină, confrerii recunoscute de homosexuali, orgii în temple și pe înălțimi, sacrificii umane și animale, mutilări și răniri în perioadele de durere și de doliu.
Biblia declară că Dumnezeu a creat doar prin cuvânt, fără să își găsească locul aici relațiile sexuale. Revelația biblică începe prin actul creator al lui Dumnezeu: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul” (Geneza 1:1). Și se va încheia tot printr-un act creator: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi” (Apocalipsa 21:5). Între aceste declarații biblice, revelația face de sute de ori referire la creația divină, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, fără a insinua vreodată că Dumnezeu s-ar fi folosit de vreun proces evolutiv. Verbul evreiesc bara, folosit în Geneza 1:1, tradus prin „a creat”, Îl are întotdeauna pe Dumnezeu ca subiect unic, ceea ce exclude orice concepere presupusă mitică sau purtătoare de conotații ale oricărei activități umane asemănătoare. Este vorba de un termen special, folosit în limbajul de închinare pentru a se referi exclusiv la acțiunea creatoare a lui Dumnezeu, fapt ce permite ca aceasta să se diferențieze de orice lucrare sau realizare umană. Și, deși verbul în sine nu descrie o creație, ex nihilo este folosit pentru a reprezenta creația extraordinară, suverană, personală, fără efort și complet liberă, realizată de Dumnezeu.
Natura dragostei omenești este dificil de înțeles dacă nu i se recunosc originile adevărate. Darul sfânt al dragostei poate chiar să fie denaturat până acolo încât să se ajungă la practici imorale aflate la foarte mare distanță de scopurile inițiale ale Tatălui ceresc în materie de dragoste. În acest sens, ființa umană are nevoie mai întâi de restabilirea legăturii cu Dumnezeu pentru a putea restabili apoi legăturile de afecțiune cu semenii.
În această zi atât de specială, vă invit să recunoaștem că suntem ființe create de Dumnezeu pentru a iubi.
