Dumnezeu a zis: „Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.” Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune. Dumnezeu le-a binecuvântat şi a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ.” Astfel a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea. (Geneza 1:20-23)
Ascultă ediția audio aici.
În cea de-a cincea zi a creațiunii a venit rândul faunei marine. În realitate, există oameni care ne asigură că cele mai frumoase peisaje din lume, incluzând, bineînțeles, ființele vii, se află în abisurile marine. În evreiește, expresia „ființe vii” înseamnă, literal, suflete vii, la fel ca în Geneza 2:7, care prezintă crearea omului. Sufletul viu al animalelor, la fel ca sufletul ființelor omenești, nu este un compus care face parte din natura ființelor vii, ci rezultatul suflului de viață insuflat unui organism fizic de Însuși Dumnezeu. Este comun tuturor ființelor vii, manifestându-se foarte diferit, în funcție de gradul lor de complexitate biologică. La om, de exemplu, sufletul viu posedă o dimensiune vitală unică: viața intelectuală și spirituală.
În ziua a cincea a apărut pe acest pământ misterul vieții sensibile, al vieții în mișcare, al vieții specializate și adaptate unui biotop, fără a mai pune la socoteală magistrala tușă de penel de forme și culori care a fost adăugată. Ellen White a formulat unul dintre cele mai mari adevăruri despre creațiune: „La început, Dumnezeu era făcut cunoscut în toate lucrările creațiunii. Hristos a fost Acela care a întins cerurile și a pus temeliile pământului. Mâna Lui a fost aceea care a așezat lumile în spațiu și a modelat florile câmpului. «El întărește munții prin tăria Lui.» «A Lui este marea, El a făcut-o» (Psalmii 65:6; 95:5). El a fost cel care a umplut pământul cu frumusețe și văzduhul cu cântece. Și pe toate lucrurile de pe pământ, din văzduh și cer, El a scris mesajul iubirii Tatălui” (Hristos, Lumina lumii, pp. 7–8).
Încă o dată, creațiunea ne amintește că fiecare dintre ființele vii – printre care omul este o excepție notabilă – trăiește pentru a oferi: „Oceanul, el însuși sursa tuturor izvoarelor și fântânilor noastre, primește torentele de apă de pe întregul pământ, dar primește ca să dea” (Ibid., p. 8).
Să urmăm astăzi exemplul naturii, trăind pentru a oferi.
