Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse. (Geneza 2:1-3)
Ascultă ediția audio aici.
Cu ocazia unei vizite pastorale în orașul spaniol Bilbao, un enoriaș a dorit să îmi povestească în ce situație dificilă se găsea familia lui. Soția sa era o catolică ferventă și conștiinței ei îi dicta preotul celei mai importante biserici din oraș. Acest preot o stârnea să adopte o atitudine intransigentă față de credința soțului ei, fapt ce împiedica orice tentativă de viață liniștită în familie. Subit, mi-a venit o idee:
– Spuneți-i soției dumneavoastră să ne invite la prânz, sâmbăta viitoare, pe mine și pe duhovnicul ei.
– Pastore, vorbiți serios? m-a întrebat omul.
– Bineînțeles, i-am răspuns sigur pe mine.
Iar doamna a făcut întocmai. Odată ce cuplul, preotul și cu mine ne-am aşezat la masă împreună, am lansat următoarea întrebare:
– Ce putem să facem noi, doi slujitori ai Evangheliei, pentru ca acești doi soți să se înțeleagă bine?
Preotul a ezitat un moment, apoi a făcut următoarea remarcă:
– De ce țineți atât de mult voi, adventiștii, să păziți Sabatul? Important este să pui deoparte o zi a săptămânii în care să te întâlnești cu Dumnezeu și să I te închini.
Trebuia să îi dau un răspuns convingător. După ce m-am gândit, mi-am amintit ce scrisese J.N. Andrews, în History of the Sabbath (Istoria Sabatului): „Sabatul este important ca instituție care comemorează creațiunea, pentru că ne amintește întotdeauna adevăratul motiv pentru care ne închinăm lui Dumnezeu – pentru că El este Creatorul și noi suntem creaturile Sale.”
Ellen White comentează astfel această idee: „Dacă Sabatul ar fi fost păstrat pretutindeni, gândurile și afecțiunile omului ar fi fost îndreptate către Creator, ca obiect al adorării și al închinării, și niciodată n-ar fi fost vreun închinător la idoli, vreun ateu sau vreun necredincios” (Tragedia veacurilor, p. 375).
Duhovnicul soției fratelui nostru nu a răspuns nimic. Prânzul s-a terminat civilizat și, pentru un timp, în acea familie e domnit pacea.
Săptămâna aceasta, să dăm Sabatului locul pe care îl merită. Să nu ni-l însușim pe nedrept.
