Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu să nu mâncați din toți pomii din grădină?” (Geneza 3:1)
Ascultă ediția audio aici.
Bucuria și lumina Edenului au fost pentru prima dată umbrite de o întrebare care suna diferit de tot ce auzise Eva până atunci. Deși poate părea greu de imaginat astăzi, Eva nu auzise până atunci nicio minciună sau un cuvânt de îndoială. Pentru prima dată mintea ei a observat că o expresie poate fi și altfel decât adevărată. Subtilitatea întrebării cu siguranță că a uimit-o și a surprins-o.
Îndoiala a fost arma cu care Lucifer reușise să convingă o treime din îngeri să i se alăture. Acum o folosea pentru a-i câștiga pe Adam și pe Eva. Amestecând puțin adevăr cu multă minciună, spera să îi facă să creadă că el poate să le ofere ceva ce Dumnezeu le oferise deja. Erau creați după chipul lui Dumnezeu, se bucurau de nemurire și erau pe deplin fericiți. Șarpele însă a încercat să îi convingă că doar el le poate da aceste daruri la puterea lor absolută.
Nu putem găsi o justificare în păcatul primilor noștri părinți. Tot ce s-a întâmplat acolo sfidează logica și gândirea argumentată. Dar metoda a rămas aceeași. Semănând îndoială, cel rău încearcă să ne convingă că nu avem nimic din ceea ce Dumnezeu ne-a dat deja. Uitând de binecuvântările Sale care ne-au condus și susținut viața în mod minunat până acum, renunțăm la ele pentru mirajul unor iluzii care ne lasă sufletul gol, în numele aceleiași minciuni: „Hotărât că nu veți muri.”
Păcatul este un răspuns înșelător la foamea noastră de viață. Dar, în Hristos, Dumnezeu ne-a oferit deja soluția reală. Mântuirea nu mai este pentru noi un moment viitor, ci un prezent de care ne putem bucura cu adevărat. A ignora acest dar pentru soluțiile iluzorii ale celui rău denotă lipsă de cunoaștere, de credință și de dragoste.
Venind să moară pentru noi, Isus a vrut să ne convingă încă o dată de dragostea Sa și să înlăture astfel îndoiala și necredința. Am primit tot cerul într-un singur dar. Nu există ceva mai mult ce am putea primi și nu există altcineva care ne-ar putea da ceva mai bun.
Adam și Eva au părăsit Edenul, dar Edenul nu îi va părăsi niciodată. Dumnezeu a pășit cu ei dincolo de poartă pentru a-i conduce pe drumul suferinței și pentru a le deschide, prin viața Sa, încă o dată porțile cerului, așa cum vrea să facă pentru fiecare dintre noi astăzi!
