Astfel a izgonit El pe Adam şi, la răsăritul grădinii Edenului, a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii. (Geneza 3:24)
Ascultă ediția audio aici.
Nemurirea lui Adam și a Evei depindea de două condiții esențiale: ascultarea față de Creator și accesul nelimitat pentru a mânca din fructele pomului vieții. Încetând să facă asta, „ei aveau să sufere dezamăgire, durere, suferință și, în cele din urmă, moartea” (Patriarhi și profeți, p. 45).
„Hotărât, că nu veţi muri” (Geneza 3:4). În afară de această falsă promisiune a ispititorului, niciun alt pasaj al relatării cu privire la origini nu spune că omul ar putea avea acces la nemurire după păcătuire. Dimpotrivă, există două elemente care dezmint complet această afirmație. Întâi declarația Creatorului: „În ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit” (Geneza 2:17). Și apoi, faptul că Adam și Eva au fost izgoniți din Eden pentru a nu mai avea acces la pomul vieții (Geneza 3:22-24). De ce a fost luată această decizie? Nemurirea trupului după căderea în păcat în niciun caz nu ar fi constituit un privilegiu, ci, mai degrabă, cea mai cruntă pedeapsă. Paradisul s-ar fi transformat în infern. Domnul a împiedicat păcatul să fie veșnic din dragoste pentru creatura vinovată.
„Dar, după căderea omului, îngerii sfinți au fost imediat însărcinați să păzească pomul vieții. În jurul pomului vieții, acești îngeri făceau să strălucească raze de lumină, dând înfățișarea unei săbii strălucitoare. Nimeni din familia lui Adam n-a avut îngăduința să treacă peste această barieră și să se înfrupte din fructele dătătoare de viață – de aceea nu există niciun păcătos nemuritor” (Patriarhi și profeți, p. 46). De fapt, sabia strălucitoare nu era altceva decât raze de lumină ale slavei divine. Nu era nici instrument de pedeapsă și nici motiv de frică, ci mai degrabă un nou mod de manifestare a prezenței divine. Căderea a dus la ruperea comunicării directe cu Dumnezeu. Consecința a fost că, la acel moment, realitatea prezenței Sale era manifestată prin intermediul luminii, la fel ca în situația de mai târziu a șechinei dintre heruvimii de pe capacul chivotului întâlnirii. Iată de ce, pentru un timp îndelungat, locul unde se manifesta sabia de foc a fost un loc de închinare pentru copiii lui Dumnezeu. „La poarta Paradisului, păzită de un heruvim, se descoperea slava lui Dumnezeu și aici veneau primii închinători. Aici au fost ridicate și primele altare și aici au fost aduse primele jertfe. Aici și-au adus Cain și Abel jertfele lor și aici a binevoit Dumnezeu să comunice cu ei” (Patriarhi și profeți, p. 69).
Datorită sacrificiului lui Hristos, vom regăsi curând căminul pe care l-am pierdut, care este al tău și al meu.
