Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănopţii; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.” (Isaia 14:12-14)
Ascultă ediția audio aici.
La origine, Lucifer a fost o ființă luminoasă și pură. Ocupa una dintre cele mai înalte poziții din univers, aceea de heruvim care acoperea tronul divin. Isaia, inspirat de Dumnezeu, îi atribuie regelui Babilonului fapte care nu ar fi putut fi duse la îndeplinire altfel decât prin căderea lui Lucifer. Apare aici, așadar, dincolo de regele Babilonului, o personificare a lui Satana.
Este dificil de înțeles cum a putut să își găsească loc păcatul într-un spirit perfect. Păcatul nu poate fi explicat și cu atât mai puțin justificat. Este, prin esență, irațional. Noi îl cunoaștem prin efectele de neconceput, de neînțeles, dezastruoase. Ceea ce e sigur este că, ușor-ușor, Lucifer a ajuns să considere că toată slava lui îi aparținea, fără a proveni de la Dumnezeu, așa cum era de fapt. Pentru că avea atâta grandoare și atâtea virtuți, următorul pas a fost să râvnească închinarea pe care doar Dumnezeu o merită. Și, bineînțeles, cu atât mai puțin a putut suporta ca Isus să fie învestit cu o slavă și cu o putere mai mari decât ale lui. Toți locuitorii cerului au recunoscut supremația lui Isus Hristos și I s-au închinat. Și Lucifer a făcut la fel, dar simțea că o sămânță străină germinase în mintea lui și că o răutate evidentă îi invadase forul interior. Nu mai era același. Nu îi mai plăcea să stea lângă Tatăl Său și nu se mai bucura de prezența Sa. Trăia în răzvrătire, jenă și invidie față de Isus. Tatăl a urmărit cu foarte mare atenție atitudinea preaiubitului Său Lucifer și a reflectat profund la metoda pe care să o folosească pentru a rezolva situația.
Ellen White ne luminează în privința acestui subiect: „Eforturi cum numai iubirea infinită putea concepe au fost făcute pentru a-l convinge de rătăcirea sa. I s-a demonstrat că nemulțumirea lui nu avea niciun temei și i s-a arătat care avea să fie rezultatul dacă persista în răzvrătirea sa. La început, Lucifer a fost convins că era greșit, dar apoi și-a apărat cu înverșunare poziția și s-a lansat cu totul în lupta cea mare împotriva Făcătorului său. […] Așa se face că Lucifer, «purtătorul de lumină», prin păcat a devenit Satana, «vrăjmașul» lui Dumnezeu și al ființelor sfinte, nimicitorul acelora pe care Cerul i-a încredințat călăuzirii și protecției sale” (Patriarhi și profeți, pp. 22–23).
Să învățăm astăzi să fim fericiți cu ceea ce ne dă Dumnezeu.
