Să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii […], având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. (Efeseni 4:17-18)
Ascultă ediția audio aici.
Uneori, nepoții mei îmi cer să le spun povestea Cenușăresei, de Charles Perrault. Prin vrăjile ei, zâna, nașa Cenușăresei, a transformat-o pe mica slujnică în prințesă, dintr-un dovleac a făcut o trăsură maiestuoasă, iar din niște șoricei, armăsari. Însă la miezul nopții, totul a revenit la realitate. Cam la fel se întâmplă cu cele mai multe dintre închipuirile prin care Satana a vrăjit lumea. Ellen White confirmă: „Ne găsim pe terenul fermecat al lui Satana” (Tragedia veacurilor, p. 517).
Când Saul Bellow a primit Premiul Nobel pentru Literatură, în 1976, a declarat în discursul său de decernare că scriitorii actuali sunt pe cale să trădeze omenirea. Prin aceste cuvinte, scriitorul se referea la conceptele pe care autorii le-au generalizat în producția literară și care nu au de-a face cu valorile tradiționale și nu aduc nimic pozitiv sau constructiv. Bellow califica drept „bătrâni monștri ai muzeului de paleontologie” pe creatorii doctrinelor filozofice care au influențat atât de mult literatura contemporană: Nietzsche, Marx, Freud, Baudelaire. Unele dintre ele, regăsite în romane, piese de teatru, poezie, cinema, ca să vorbim doar despre acestea, arată că prințul acestei lumi se ocupă să ne hrănească spiritul și inteligența cu fantezii, fabule, momeli, vicii și obiceiuri care ne vrăjesc și ne acaparează. Aceste influențe îndepărtează puțin câte puțin sufletul de la rugăciune și de la dorința de a fi cu Isus. Subit, la fel ca în Eden, prezența lui Dumnezeu nu mai este la fel de atrăgătoare pentru oameni. Numai Cuvântul lui Dumnezeu poate să rupă aceste farmece și să readucă lucrurile la normal.
Lumea seamănă cu un castel vrăjit. Omul aleargă precum un ogar pe o pistă de câini, forțându-se să ajungă la momeală, la iepure, care nu e altceva decât o jucărie de plastic, pe care nici nu reușește vreodată să o atingă. Lumea mai seamănă și cu un mare spectacol de focuri de artificii în care cerul se luminează fără să fie nevoie de stele. Când totul se termină, nu rămâne nimic mai mult decât fum și miros puternic de praf. Iată „terenul fermecat al lui Satana”, un loc în care falsa fericire și falsa bucurie sunt efemere, un loc în care cel care e fascinat de farmecele lui își irosește cei mai buni ani, își pierde șansele la mântuire, fără ca măcar să își dea seama că există un Dumnezeu în ceruri.
Să ne ajute Dumnezeu să ne eliberăm de influențele rele care ne pândesc la tot pasul!
