Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere. Ucenicii Lui L-au întrebat: „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” (Ioan 9:1-3)
Ascultă ediția audio aici.
Conform gândirii evreiești, suferința era consecința inexorabilă a păcatului individului sau a predecesorilor săi. Pentru că omul acesta se născuse orb, vina pentru orbirea sa nu putea fi decât a părinților, ceea ce readucea în discuție dreptatea divină. Isus a desfăcut acest nod gordian, răspunzând: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” A dus, astfel, problema pe un teren mult mai complex: Dumnezeu și răul. Era vorba, de fapt, de marea întrebare: a cui e vina? Este Dumnezeu responsabil de existența răului în lume, ca și de toate consecințele sale dureroase?
Suferința individuală depinde mult mai mult de păcatul colectiv al omenirii decât de păcatul personal al fiecăruia. Isus subliniază că, la fel cum răul lucrează în lume, și Dumnezeu lucrează, la rândul Său, pentru a transforma răul în materie primă a binelui. Suferința Îl interpelează pe Dumnezeu și ne interpelează pe noi personal, determinându-ne să realizăm „lucrările lui Dumnezeu”, o misiune divină care constă în a ocroti material și spiritual pe cei care suferă. Continuarea relatării arată că asta e ceea ce a făcut Isus cu orbul. Nu doar că i-a redat vederea, dar l-a și luminat moralmente, oferindu-i mântuirea.
La întrebarea: „A cui e vina?”, Cuvântul lui Dumnezeu răspunde că nu Dumnezeu este responsabil. Toate erau foarte bune la creațiune. Dumnezeu a semănat o sămânță bună în ogorul Său. Răul a venit din exterior, atunci când Satana a introdus în lume păcatul. El este dușmanul care a semănat zâzanie. În acel moment, Dumnezeu S-a făcut solidar cu suferința omului și i-a oferit remediul împotriva răului. Bineînțeles, omul a fost avertizat cu privire la prezența unui dușman în grădina Edenului. Și cu toate acestea, i-a acordat diavolului încredere. Folosindu-și în mod greșit liberul-arbitru, a ales neascultarea, care are drept consecință răul. Păcatul lui Adam a fost transmis ca înclinație tuturor urmașilor săi. Și în acest fel Satana a devenit „stăpânitorul lumii acesteia”.
Satana este cel responsabil pentru păcat. Însă Domnul a promis că va eradica și pe unul, și pe celălalt. Curând, lumea noastră va ști că există în ceruri un Dumnezeu!
