Femeia a zis: „Pe cine vrei să-ţi scol?” Şi el a răspuns: „Scoală-mi pe Samuel.” (1 Samuel 28:11)
Ascultă ediția audio aici.
Înainte să devină adventistă, mama mea a fost interesată de spiritism. Eram doar un puști și nu începusem să studiez Cuvântul lui Dumnezeu. Îmi amintesc că ne vizita o femeie ciudată de șaizeci de ani, pe nume Nieves, despre care mama spunea că este vraci.
Câțiva ani mai târziu, pe când frecventam deja o biserică adventistă, mama mi-a povestit că, în timpul acelor întâlniri, madame Nieves se presupunea că invocă spiritul celor dispăruți din familie, în așa fel încât cei prezenți să poată vorbi cu ei despre trecut, prezent și viitor. Mama m-a asigurat că auzise foarte clar zgomote și voci. Vocile cui? Cine răspundea întrebărilor care se puneau? Cum trebuie interpretat episodul cu Saul la vrăjitoarea din En-Dor?
Ellen White ne avertizează cu privire la comunicarea cu cei morți: „El are putere să aducă înaintea oamenilor figura prietenilor plecați dintre cei vii. Contrafacerea este desăvârșită; priviri, cuvinte, ton familiar sunt reproduse cu o deosebită claritate. […] Trebuie să fim pregătiți ca să îi întâmpinăm cu adevărul biblic că morții nu știu nimic și că aceia care se arată în felul acesta sunt duhuri ale demonilor” (Tragedia veacurilor, pp. 473, 480).
În timpul acestor apariții înșelătoare, spiritele nu mint întotdeauna. În situația lui Saul, care a consultat vrăjitoarea din En-Dor, demonul i-a vorbit ca și cum ar fi fost profetul Samuel dispărut și i-a vestit tragedia care urma să i se întâmple. „Prezicând soarta nenorocită a lui Saul prin femeia din En-Dor, Satana urmărea să prindă în cursă întregul popor Israel. Nădăjduia că ei vor ajunge să aibă încredere în vrăjitori și că se vor duce să le ceară sfatul. În felul acesta, israeliții aveau să se îndepărteze de Dumnezeu, ca sfătuitor al lor, și să se așeze sub călăuzirea lui Satana. […] Solia demonului către Saul, cu toate că era o osândire a păcatului și o profeție de pedeapsă, nu avea ca scop să producă o schimbare în bine în viața lui, ci să-l ducă la disperare și ruină. Cu toate acestea, adesea ispititorului îi convine, în vederea atingerii scopului său, să-i ademenească pe oameni prin lingușire la distrugere. Învățăturile zeilor-demoni din vechime cultivau cea mai josnică depravare. Învățăturile divine care condamnau păcatul și impuneau dreptatea erau înlăturate; adevărul era privit în chip ușuratic, iar depravarea era nu numai prezisă, ci chiar impusă” (Patriarhi și profeți, pp. 645, 647).
Să ținem minte că Dumnezeu așteaptă să Îl căutăm. În lumea tenebrelor nu e nimic.
