Solii s-au întors înapoi la Iacov şi au zis: „Ne-am dus la fratele tău, Esau, şi el vine înaintea ta cu patru sute de oameni.” Iacov s-a înspăimântat foarte mult şi l-a apucat groaza. (Geneza 32:6-7)
Ascultă ediția audio aici.
I-a luat douăzeci de ani lui Iacov să recunoască faptul că promisiunile lui Dumnezeu nu sunt vorbe goale. Plecase din Canaan având în mână doar un toiag. Revenea, după atâta timp, pe malurile aceluiași Iordan, înconjurat de o familie numeroasă și de multe turme. Și întreprinsese această călătorie la porunca lui Dumnezeu. Când îi mai rămâneau numai câteva zile pentru a o duce la final, amintirea înșelătoriei prin care îl privase pe fratele său de dreptul de întâi născut ce îi aparținuse acestuia a ieșit la suprafața conștiinței sale cu putere. Iacov s-a simțit bulversat de conflictul interior, în care se confruntau făgăduințele lui Dumnezeu și teama de răzbunarea lui Esau, nesiguranța cu speranța. Cu înțelepciunea care îl caracterizase întotdeauna, a luat patru măsuri, cu scopul de a pregăti întâlnirea cu fratele său violent.
În primul rând, i-a transmis lui Esau un mesaj plin de supunere (Geneza 32:3-5). Însă mesagerii s-au întors cu vestea că acesta venea înaintea sa cu patru sute de oameni, ceea ce l-a umplut de groază și neliniște. Urma să se sfârșească totul într-un masacru brutal, din vina lui? A luat atunci a doua inițiativă: și-a împărțit turmele și slujitorii în două grupuri (Geneza 32:6-8). Dacă fratele lui ar fi atacat vreunul dintre ele, celălalt ar fi avut timp să fugă și să se salveze. Oricât de prudente ar fi fost măsurile care se impuneau, totul ar fi fost inutil dacă nu intervenea Dumnezeu. Motiv pentru care a luat a treia inițiativă: a recurs la rugăciune (Geneza 32:9-12), la rugăciunea tradițională care tinde să Îl implice pe Dumnezeu într-o situație dificilă.
În dimineața care a urmat, Iacov a luat a patra inițiativă: i-a trimis fratelui său un cadou bogat – ce era mai bun din cele mai bune turme – și l-a împărțit în trei turme diferite (Geneza 32:13-21). Și ce e interesant la felul său de gândire este că, tulburat de păcatul lui, a folosit cuvintele „îi voi potoli mânia” (versetul 20). Este expresia tehnică specifică jertfelor de ispășire. Putea acest dar să ispășească păcatul lui? Putea Esau să îi confere pacea iertării? Nu! Iacov știa că doar Dumnezeu putea să îl ierte de păcat, dacă îl mărturisea și se căia în mod sincer. De aceea s-a întors să se roage lui Dumnezeu.
Există, totuși, un Dumnezeu în ceruri… când amintirile urâte ies la suprafața conștiinței și ne influențează deciziile prezente. Nimic nu poate interveni între noi și El.
