Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt. Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. (Geneza 45:4-5)
Ascultă ediția audio aici.
Istoria lui Iosif și a fraților lui este una dintre cele mai impresionante și emoționante istorii relatate de Biblie pentru a ilustra realitatea intervenției Providenței în viețile noastre. Iosif – fiul preferat al lui Iacov – era un tânăr sensibil, emotiv, căruia îi plăcea compania tatălui său, dar probabil și un băiat vanitos, imprudent și autosuficient. În relatarea stranie care îl privește, textul biblic menționează explicit de cel puțin opt ori că a plâns. A strigat cu suspine când, fără să-i asculte rugămințile, frații lui l-au aruncat în groapa unde ar fi trebuit să moară de foame și de sete. A plâns cu amar când mergea spre Egipt, cu mâinile legate, sclav în caravana ismaeliților și când a trecut prin apropierea dealurilor unde se aflau corturile tatălui său. Fără îndoială că a plâns când a fost aruncat în închisoare. A avut sufletul răvășit și a plâns când, în calitate de prim-ministru al Egiptului, i-a fost prezentat Beniamin, fratele său mai mic. A plâns cu lacrimi de iertare când le-a dezvăluit fraților lui cine este de fapt și a atribuit Providenței divine periplul lui în Egipt. A plâns cuprins de o emoție puternică atunci când și-a putut îmbrățișa tatăl după atâția ani în care fuseseră despărțiți. Și a mai plâns atunci când frații lui, temându-se de răzbunare, i-au cerut iertare.
Multe lucruri putem învăța din lacrimile lui Iosif. Că, deși visele premonitorii i s-au împlinit în mod literal, ele au fost în mare parte cauza lacrimilor sale. Misterioasă e pedagogia cerului! Că „experiența unei singure zile fusese punctul de cotitură în viața lui Iosif. Nenorocirea ei îngrozitoare a schimbat un copil răsfățat într-un bărbat stăpân pe sine, curajos și serios” (Patriarhi și profeți, p. 194). Că, în circumstanțe nefavorabile, există în ceruri un Dumnezeu care schimbă situațiile. Că Providența suverană se manifestă prin faptele oamenilor, bune sau rele. Că determinarea lui Iosif de a fi credincios în toate și în orice circumstanță i-a dat putere, curaj și încredere în Dumnezeu. Că Iosif i-a atribuit întotdeauna lui Dumnezeu evoluția experienței sale, favorabilă sau nu, și că o viață simplă și pură a favorizat dezvoltarea sănătoasă a capacităților sale fizice și intelectuale.
Să nu ne fie frică să plângem. Dar să plângem ca niște buni credincioși, nu „ca ceilalţi, care n-au nădejde” (1 Tesaloniceni 4:13), pentru că plânsul face parte din experiența creștină. Poate că tocmai plânsul este calea pentru împlinirea visurilor noastre!
