Moise şi Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui Faraon; Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece din ţara lui. (Exodul 11:10)
Ascultă ediția audio aici.
Acest pasaj este unul dintre cele mai deconcertante din istoria biblică. Dumnezeu a zis: „Eu voi împietri inima lui Faraon şi Îmi voi înmulţi semnele şi minunile în ţara Egiptului. Totuşi, Faraon n-are să v-asculte. Apoi Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului şi voi scoate din ţara Egiptului oştile Mele, pe poporul Meu, pe copiii lui Israel, prin mari judecăţi. Egiptenii vor cunoaşte că Eu sunt Domnul când Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului şi când voi scoate din mijlocul lor pe copiii lui Israel” (Exodul 7:3-5). Dumnezeu comunică faptul că inima lui Faraon se va împietri în mod inevitabil. Textul biblic care urmează pare să confirme această interpretare pentru că repetă de mai multe ori că Faraon „și-a împietrit inima”.
Ceea ce subliniază textul biblic este una dintre legile fundamentale ale psihologiei umane. Orice faptă rea are drept consecință împietrirea inimii, adică anihilarea spiritului. Orice faptă bună tinde să înmoaie inima omului, să o facă mai vie și mai receptivă. Cu cât se împietrește mai tare inima omului, cu atât are mai puțină libertate pentru a se schimba și cu atât mai constrâns este de faptele sale anterioare. Se ajunge, la un moment dat, într-un punct fără întoarcere, în care omul este obligat să continue să înainteze spre sfârșitul inevitabil: propria distrugere fizică și spirituală.
„Nu Dumnezeu este acela care orbește ochii oamenilor sau care le împietrește inima. El le trimite lumină pentru a-și îndrepta greșelile și a-i conduce pe cărări sigure, dar, prin lepădarea acestei lumini, ochii au ajuns să orbească și inima să se împietrească. De multe ori, lucrul acesta se întâmplă încetul cu încetul și aproape pe nesimțite. Lumina vine în suflet prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin servii Săi sau prin lucrarea directă a Duhului Său. Dar când o rază de lumină este neluată în seamă, sensibilitatea spirituală scade, iar o altă descoperire a luminii este înțeleasă și mai greu. Și astfel întunericul se tot întinde, până când noaptea cuprinde tot sufletul” (Hristos, Lumina lumii, p. 268).
Tatăl ceresc nu a făcut uz de vreo putere supranaturală pentru a împietri inima faraonului. Faraonul și-a împietrit inima din ce în ce mai mult prin încăpățânarea susținută și progresivă pe care a manifestat-o, până când, privind chipul rece al primului său născut, a fost nevoit să admită că în ceruri există un Dumnezeu…
Să ne rugăm Domnului să îndepărteze încăpățânarea din inima noastră și să ne ajute să ne supunem poruncilor cerului.
