Şi Sarai a zis lui Avram: „Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră, te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea.” Avram a ascultat cele spuse de Sarai. (Geneza 16:2-3)
Ascultă ediția audio aici.
Mai multe studii arheologice au dezmințit, în diverse ocazii, teoria care consideră că patriarhii sunt niște figuri etnice, și nu personaje istorice. Aceste cercetări au demonstrat că atât numele, cât și faptele patriarhilor biblici corespund celor consemnate în anale, contracte și legi din epoca în care ei au trăit. Este cazul relațiilor conjugale care îi leagă pe Avraam, Sara și Agar, a căror bază juridică este celebrul Cod al lui Hammurabi, păstrat în Muzeul Luvru, din Paris.
Hammurabi a fost un rege amorit din Imperiul Babilonian, care a trăit în secolul al XVIII-lea î.Hr. și a domnit între 1792 și 1750 î.Hr., ceea ce coincide cu epoca patriarhală. Îi sunt atribuite compilarea și publicarea unui ansamblu de legi civile gravate pe o stelă din bazalt negru cu o înălțime de 2,25 metri, cu 39 de coloane, alcătuite din 3 624 de rânduri de scriere cuneiformă. Secțiunile de la 144 la 146 ale acestui text prescriu că, dacă un om liber era căsătorit cu o preoteasă și ea nu îi putea face copii din cauză că era sterilă, soția îi putea da soțului drept concubină pe o sclavă a ei, pentru ca el să îi ridice urmași având copii cu această sclavă. Dacă sclava avea copii, nu putea invoca acest fapt pentru a deveni egala stăpânei sale și, dacă sclava se umplea de mândrie față de stăpâna ei, stăpâna nu o putea vinde; trebuia să o însemneze și să o păstreze printre sclavele ei. Alte texte juridice ale epocii precizează că sclava năștea pe genunchii stăpânei sale și că fiul care se năștea devenea copilul stăpânei, cu drepturi succesorale depline.
Avraam și Sara au anticipat planurile Domnului și s-au îndoit de posibilitatea ca făgăduința să se materializeze. Încrederea în Providență i-a părăsit și, astfel, pentru ca nașterea unui moștenitor să fie posibilă, au recurs la practicile legale din vremea lor. Acestea au fost circumstanţele nașterii lui Ismael, fiul sclavei. Dar mai târziu s-a născut și Isaac, fiul făgăduinței. Doi fii, două descendențe, două popoare rivale de atunci și până acum, care se înfruntă într-un interminabil război al originilor. Acesta este rezultatul inevitabil atunci când asimilăm legile și practicile lumii, în loc să ne încredem pe deplin în Dumnezeu și să ascultăm de poruncile Sale. Căsătorii aprobate de legile omenești, dar neaprobate de Dumnezeu există și astăzi. Iată de ce nu trebuie să uităm că există în ceruri un Dumnezeu.
Să decidem astăzi să nu trăim o simulare a vieții spirituale, ci o autentică viață de credință și de încredere în Tatăl ceresc.
