Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului. (Iosua 24:15)
Ascultă ediția audio aici.
Cuvintele de despărțire au fost întotdeauna foarte importante, mai ales cele de adio rostite de cineva important. Să medităm astăzi asupra ultimelor cuvinte pe care le-a adresat Iosua poporului Israel odată ce cucerirea s-a terminat, teritoriul s-a împărțit și viața cotidiană s-a instituit în ţara promisă, populată încă de canaaniți. În cele din urmă, cuvintele păstrate de textul nostru sunt un ecou îndepărtat al celor pe care Moise însuși le-a rostit înainte de a muri: „Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta” (Deuteronomul 30:19). Ambii insistă asupra importanței alegerii între loialitate și răzvrătire, ascultare și neascultare, binecuvântare și blestem.
Cred că Iosua adaugă ceva semnificativ: asentimentul și angajamentul asumat de întreaga sa familie. Deși credincioșia față de Domnul și mântuirea sunt aspecte care privesc personal pe fiecare, niciodată în procesul de convertire Cuvântul lui Dumnezeu nu a prezentat familia ca pe altceva decât ceea ce este: o entitate solidară, cu caracter unitar, reprezentativă și garantă a membrilor ei. Episodul convertirii temnicerului din Filipi relatează că Pavel și Sila i-au transmis mesajul Domnului atât acestuia, cât și casei lui; el și toți ai lui au fost botezați pentru că au crezut în Dumnezeu (Faptele 16:32-34). Nimeni nu a fost obligat să accepte, mai întâi li s-a prezentat tuturor Evanghelia, dar nimeni nu a fost exclus, nici chiar sclavii.
Iosua s-a declarat garantul familiei sale, luându-și angajamentul de a rămâne credincioși față de Dumnezeu, el și casa lui. Știa că acest lucru presupune educație, instruire, prevenire, dragoste și autoritate, și cu toate acestea nu a renunțat, și-a asumat responsabilitățile și a proclamat ferm adeziunea solidară a casei sale la Dumnezeu. Cele Zece Porunci fuseseră date într-un context social care integra și responsabiliza întreaga familie: „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele” (Exodul 20:5-6). Mai mult, păzirea Sabatului implica toți membrii căminului (Exodul 20:10).
Să decidem astăzi să Îi slujim lui Dumnezeu cu toată familia. Și nimic să nu ne îndepărteze de acest obiectiv.
