Şi Domnul a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă.” (1 Samuel 16:7)
Ascultă ediția audio aici.
Cu o mie de ani înainte ca păstorii să audă cântând corul de îngeri și să meargă să se închine pruncului Isus, aflat în staulul din Betleem, un alt mic păstor păștea turmele tatălui său pe aceleași coline.
Acest tânăr a devenit mai târziu unul dintre cei mai mari regi ai Israelului, un strălucit strateg militar, un muzician talentat, un poet și compozitor genial, strămoșul lui Isus din Nazaret, un tip al Regelui Mesia, un om după inima lui Dumnezeu… Cu toate acestea, nici frații și nici tatăl lui, nici măcar profetul Samuel nu au văzut în acest tânăr roșcat, frumos, de statură medie, expert în mânuirea praștiei, curajos în fața fiarelor care atacau turma, mai mult decât un muzician sensibil și un mic păstor responsabil. Samuel s-a înșelat, pentru că atunci când l-a văzut pe Eliab, primul născut al lui Isai, semănând foarte bine la statură lui Saul, cu ținută princiară și trăsături frumoase, s-a gândit că el era alesul cerului. Dar Domnul i-a spus: „Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă.” De ce l-a ales Dumnezeu pe David? Ce a văzut la el? I-a privit inima.
Iată comentariul lui Ellen White despre acest subiect: „Înțelepciunea și superioritatea care se manifestă în caracter și în purtare arată adevărata frumusețe a omului; valoarea lăuntrică și superioritatea inimii fac să fim acceptați înaintea Domnului oștirilor. […] Să învățăm din greșeala lui Samuel cât de zadarnică este aprecierea care se bazează pe frumusețea fizionomiei sau a nobilei ținute a corpului. Să învățăm cât de incapabilă este înțelepciunea omenească, fără o specială iluminare cerească de a pricepe tainele inimii sau de a cuprinde sfaturile lui Dumnezeu” (Patriarhi și profeți, p. 603).
Deși profetul a oficiat în secret ceremonia de ungere și tânărul păstor s-a întors pe dealuri la turmele tatălui său, David a înțeles destinul pe care i-l pregătise Dumnezeu și pentru care fusese consacrat, așa că a decis să fie întotdeauna credincios planurilor lui Dumnezeu. În inima lui, în toate aceste împrejurări, David a presimțit Providența divină.
Să ne amintim astăzi că Domnul privește la inimă. Caracterul este singurul lucru pe care îl vom lua în cer.
