Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de aramă şi l-a îmbrăcat cu o platoşă. David a încins sabia lui Saul peste hainele lui şi a vrut să meargă, căci nu încercase încă să meargă cu ele. Apoi a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu armura aceasta, căci nu sunt obişnuit cu ea.” Şi s-a dezbrăcat de ea. (1 Samuel 17:38-39)
Ascultă ediția audio aici.
Episodul victoriei lui David asupra lui Goliat este plin de evidente lecții morale și spirituale. Sunt de subliniat cuvintele și faptele regelui Saul. Textul biblic stabilește contraste semnificative între David și Saul, contraste care merită comentate.
În timpul războaielor purtate de Israel, atunci când luptele nu se mai terminau sau când o cetate asediată nu cădea, se întâmpla adesea ca soluția să fie lupta dintre doi războinici, fiecare ca reprezentant al armatei sale. Cine trebuia să fie războinicul israelit care să iasă la luptă împotriva lui Goliat? Cine ar fi trebuit să fie viteazul din armata lui Israel care să spele ocara aruncată de filistean? Nimeni nu a răspuns timp de patruzeci de zile. Realitatea este că adversarul ar fi trebuit să fie regele Saul. Și el era înalt. Avea armură, era un războinic cu experiență și câștigase lupte importante pentru Israel. În acel moment însă, regele nu dorea să se lupte cu Goliat pentru că sufletul îi era rănit și conștiința tulburată.
David a apărut pe câmpul de bătălie tocmai când uriașul își arunca ocările asupra Israelului. El s-a simțit ofensat de această sfidare. Și-a arătat disprețul față de filistean și nu s-a lăsat impresionat nici de statura, nici de armura și nici de cuvintele lui. Dimpotrivă, a revitalizat curajul tuturor și a spus regelui: „Robul tău va merge să se bată cu el” (1 Samuel 17:32). Ce contrast teribil! Un păstor umil care îl încurajează pe regele Israelului și acceptă provocarea la care numai Saul ar fi trebuit să răspundă.
Chiar dacă regele se îndoia că acel tinerel ar fi putut învinge uriașul, a acceptat oferta pentru a-și salva astfel propria viață și propria reputație. L-a îmbrăcat în armura sa, i-a dat armele sale și l-a trimis la luptă. Saul se încredea în armura lui, dar David și-a pus speranța în Dumnezeul său. Pe de altă parte, David s-a simțit mai sigur luptându-se cu armele pe care știa să le mânuiască, acelea în care era expert. Așa că s-a dezbrăcat de armura lui Saul. Dumnezeu a dat fiecărei ființe omenești armele de care are nevoie pentru a-și birui uriașii. Nimeni nu are nevoie să poarte armura altuia.
Dumnezeu ne-a dat arme astfel încât să devenim biruitori. Să îi cerem să ne învețe să le folosim.
