David s-a aprins foarte tare de mânie împotriva omului acestuia şi a zis lui Natan: „Viu este Domnul, că omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte. Şi să dea înapoi patru miei, pentru că a săvârşit fapta aceasta şi n-a avut milă.” Şi Natan a zis lui David: „Tu eşti omul acesta!” (2 Samuel 12:5-7)
Ascultă ediția audio aici.
Psalmul 19 este unul dintre pasajele din Scriptură pe care le-am învățat pe de rost în clasele de gimnaziu, când aveam doisprezece ani. Și astăzi, șaizeci de ani mai târziu, încă mai pot să îl recit cu admirație: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.” Însă niciodată nu am reușit să înțeleg una dintre frazele Psalmului 19, până când am devenit pastor: „Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc!” (19:13). Facem greșeli fără să știm? Putem fi răspunzători de păcate ascunse pe care le comitem fără să fim pe deplin conștienți?
Nu putem ști cu certitudine data la care au fost scriși anumiți psalmi. Dar se poate foarte bine ca Psalmul 19 să fi fost scris după ce profetul Natan l-a vizitat pe regele David pentru a denunța păcatul grav pe care acesta din urmă îl comisese împotriva soldatului hitit Urie. Lui îi luase David soția, pe Bat-Şeba, și poruncise apoi să se procedeze în așa fel încât războinicul să moară pe câmpul de luptă. Foarte înțelept, profetul i-a spus regelui o parabolă: un om bogat, care avea multe oi și putea lua din ele pentru a face un cadou unui oaspete, a pus mâna pe singura oaie a unui om sărac, pe care acesta o îngrijea și la care ținea foarte mult. Când a auzit regele despre o asemenea nedreptate și încălcare a legii, s-a mâniat foarte mult și l-a condamnat pe nelegiuit la pedeapsa cu moartea. S-a făcut liniște. Și apoi, profetul, arătându-l pe rege cu degetul, l-a acuzat: „Tu ești omul acesta!”
Păcatul generează un fel de paralizie a conștiinței. Păcatele ascunse dau naștere unor tendințe interioare care nu pot fi controlate. Este vorba de păcate pe care le facem din obișnuință și pe care conștiința noastră, adaptabilă, le tratează cu mare permisivitate. Păcate pe care le justificăm atunci când sunt ale noastre, de parcă am avea pe ochi o pânză care ne împiedică să le recunoaștem, dar pe care le judecăm cu maximum de exigență când sunt ale altcuiva. David a înțeles mesajul profetului și s-a pocăit cu amărăciune de acest păcat a cărui brutalitate și a cărui răutate ochii lui le îndulciseră, dar care nu au scăpat judecății lui Dumnezeu.
Să Îi cerem lui Dumnezeu să ne ajute să fim conștienți de păcatele noastre ascunse și să ne pocăim de ele. Vom găsi iertare la Isus și vom avea apoi și puterea de a înfrunta provocările pe care ni le rezervă viața.
