Avem un profet, ca să Îl întrebăm pe Domnul?

Nu mai este aici niciun proroc al Domnului prin care să-L putem întreba? (2 Cronici 18:6)

Ascultă ediția audio aici.

Iosafat, cel de-al patrulea rege al lui Iuda, credea în profeții Domnului. Când s-a aliat cu Ahab, regele lui Israel, pentru a lupta împreună împotriva sirienilor, Iosafat a cerut ca, înainte de a pleca la luptă, să-L întrebe pe Domnul. Pentru a răspunde unei asemenea cereri, Ahab i-a chemat pe cei patru sute de profeți de la curtea lui, care i-au prevestit o mare victorie. Iosafat și-a dat seama că era vorba de profeți falși și a insistat: „Nu mai este aici niciun proroc al Domnului prin care să-L putem întreba?” Răspunsul lui Ahab este plin de înțelesuri: „Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul, dar îl urăsc, căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu proroceşte niciodată decât rău: este Mica, fiul lui Imla” (2 Cronici 18:7). Iosafat a cerut să fie adus. Și când Mica a profetizat ce vor păți din pricina sirienilor, cum însuși Ahab urma să fie rănit de moarte în luptă, regele lui Israel l-a trimis la închisoare.

De același autor

Acestea sunt două atitudini față de profeții Domnului. Două atitudini opuse, care stau ca exemple ce se pot repeta și astăzi raportat la darul profeției: necredință sau credință; încredere sau dușmănie. Necredința se manifestă prin indiferența față de profet. Cunoaștem scrierile sale, dar nu ținem cont de ele. Ea se manifestă și prin lipsa încrederii: mesajul profetic nu mai este considerat pertinent; autenticitatea și autoritatea îi sunt puse în discuție. Și neglijența este o formă de necredință, scrierile profetice sunt respectate, dar învățăturile lor nu sunt puse în practică. Necredința activă poate ataca, critica și persecuta profetul, până la a-l urî. Aceste atitudini sunt rodul întâlnirii orgoliului cu mesajul inspirat. Dar sunt în aceeași măsură și rodul fanatismului atotștiutor, care depășește limitele interpretării și ale modului în care lucrează profeția.

Credința și încrederea nu implică o încredere oarbă și absurdă. Credința este rezultatul experienței personale și al cunoașterii progresive: „A citi pentru a crede.” Este motivul pentru care credința trebuie să se manifeste printr-o cercetare făcută cu credință și cu rigurozitate. Mai mult, credința în profeție presupune a învăța pe alții, a răspândi și a apăra scrierile sale. În cele din urmă, credința în lucrarea profetică este mărturisită prin folosirea și punerea în practică a mesajelor ei. Așa ne învață Biblia: „Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!” (Apocalipsa 1:3)

Să Îi cerem astăzi Domnului să ne ajute să ne încredem în profeții Lui.

Comentariile sunt închise

Devotionale Audio

Avem un profet, ca să Îl întrebăm pe Domnul? - Devoțional zilnic. Credința în lucrarea profetică este mărturisită prin folosirea și punerea în practică a mesajelor ei. Așa ne învață Biblia: „Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!” Să Îi cerem astăzi Domnului să ne ajute să ne încredem în profeții Lui. pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.