Ascultaţi-mă, Iuda şi locuitorii Ierusalimului! Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în prorocii Lui, şi veţi izbuti. (2 Cronici 20:20)
Ascultă ediția audio aici.
Confruntat cu tripla invazie a moabiților, amoniților și edomiților, regatul lui Iuda nu ar mai fi avut multe zile de existență. Iosafat și poporul s-au rugat cu fervoare. Domnul le-a răspuns prin profetul Iahaziel: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţumi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu. […] Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi; mâine, ieşiţi-le înainte, şi Domnul va fi cu voi!” (2 Cronici 20:15-17). Pe când se pregăteau să meargă la luptă, Iosafat i-a îndemnat: „Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în prorocii Lui, şi veţi izbuti.” Cuvintele regelui s-au împlinit întocmai. Invadatorii au fost nimiciți și au lăsat o enormă pradă de război.
Realitatea darului profeției în Biserica Adventistă, manifestat prin slujirea lui Ellen White, este un argument de natură spirituală care confirmă Providența divină în măreția ei. Pe parcursul a mai bine de 170 de ani din istoria noastră, cuvintele lui Iosafat s-au împlinit cu exactitate și în ceea ce ne privește pe noi. Mărturia pionierilor noștri, martori, păstrători și judecători ei înșiși ai acestui dar, la fel ca analiștii contemporani care pot evalua lucrările sale având perspectiva a mai bine de un secol și jumătate care a trecut de atunci, toate acestea aduc recunoașterea unanimă că biserica nu ar fi fost ceea ce este astăzi fără manifestarea providențială a darului profetic.
Arthur G. Daniells, președinte al Conferinței Generale din 1901 până în 1922, ne-a lăsat o mărturie scrisă despre lucrarea lui Ellen White: „Pe parcursul a cincisprezece din cei douăzeci și unu de ani în care am prezidat Conferința Generală, doamna White a fost principalul meu sfătuitor terestru. […] Marile probleme pe care le ridicau mesajele primite din partea ei mi-au dat ocazia să o întâlnesc de zeci de ori, să primesc multe mesaje de călăuzire și de avertizare și, uneori, de mustrare dacă era cazul. […] Acum, la o vârstă înaintată, având obligația de a mărturisi adevărul cu sinceritate și seriozitate, pot să afirm cu o convingere profundă că viața doamnei White transcende de departe pe cea a oricărei alte persoane pe care am cunoscut-o vreodată sau cu care am avut de-a face. […] Ea este întruchiparea râvnei consacrate pentru lucrările Împărăției. Nici măcar o singură dată nu am auzit-o lăudându-se cu darul harului pe care Dumnezeu i l-a oferit, nici cu rezultatele uimitoare ale eforturilor sale. Se bucura de roade, dar dădea toată slava Celui care lucra prin intermediul ei” (după El permanente don de la profecia, pp. 433–434).
Să-I mulțumim astăzi Domnului pentru darul profeției.
