Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El, iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!” (1 Împăraţi 18:21)
Ascultă ediția audio aici.
Pe timpul lui Ilie, Carmelul era un loc acoperit de păduri și de luminișuri, chiar dacă la momentul relatării era arid din cauza unei secete persistente. Pe unul dintre vârfurile sale, altarele închinate cultului lui Baal și Astarteei contrastau cu altarul părăginit al Dumnezeului cerului. Ilie a ales acest loc înalt pentru ca puterea lui Dumnezeu să se manifeste și să aducă onoare Numelui Său. Mulțimi de oameni s-au adunat pe munte, mânați de curiozitate. Cortegiul de profeți ai Izabelei a defilat înaintea poporului. Apoi, regele s-a urcat pe tron. Și înaintea tuturor era Ilie, singurul om care se prezentase în numele Domnului.
Fără teamă, profetul s-a ridicat în picioare și a exclamat: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El, iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!” Însă nimeni nu a riscat să își manifeste loialitatea față de Cel Veșnic. Poporul avea nevoie de mai mult, de o dovadă de necontestat că Iehova era Dumnezeu. Cât de trist! Domnul urăște indiferența și lipsa de credincioșie față de cauza Lui, mai ales în timp de criză. Dacă noi astăzi suntem o priveliște pentru lume și pentru îngeri, cu cât mai mult vom fi atunci când se vor petrece scenele finale ale marii lupte dintre bine și rău! Vocea lui Ilie a rupt tăcerea și a propus clauzele desfășurării probei: doi boi pentru două jertfe; jertfa asupra căreia avea să coboare flacăra divină și să o consume va descoperi care este Dumnezeul adevărat. Preoții lui Baal au fost primii care și-au sacrificat jertfa pe altar. Și-au manifestat ritualurile și ceremoniile o zi întreagă, dansând, cântând, făcându-și tăieturi pe corp cu diverse obiecte ascuțite. Însă din cer nu a coborât vreun foc. Apoi, la ora jertfei de seară, Ilie a reconstruit altarul Domnului folosind douăsprezece pietre, a pus pe altar lemnul și jertfa și a poruncit poporului să verse peste ele douăsprezece vedre de apă. A mustrat poporul pentru apostazia care avusese drept consecință seceta teribilă, s-a plecat lângă altarul Domnului și a cerut răspunsul cerului. Așteptare, tăcere apăsătoare, solemnitate și groază domneau printre preoții lui Baal. Și deodată, ca străfulgerări de lumină, flăcări de foc au mistuit jertfa, au evaporat apa și au ars pietrele altarului. Mulțimea a căzut în genunchi și a strigat: „Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!”
Să ne proclamăm și noi credința față de Dumnezeu.
