Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt. (2 Împăraţi 2:11)
Ascultă ediția audio aici.
Ilie a meditat la marile minuni ale lui Dumnezeu de-a lungul întregii sale vieți. Însă cea mai extraordinară a avut loc la sfârșitul călătoriei sale în această lume, atunci când Domnul l-a ridicat la cer într-un car de foc, în mijlocul unei tornade impresionante.
Reforma religioasă era practic terminată, fuseseră unși noii regi ai Siriei și Israelului, iar Elisei, succesorul lui Ilie, avea deja la activ câțiva ani de ucenicie alături de el. Sosise momentul sigilării strălucitei slujiri a lui Ilie. Și lucrul acesta nu s-a întâmplat prin moartea pe care o ceruse pe muntele Horeb, ci în toată gloria care le este promisă copiilor credincioși ai lui Dumnezeu. Acolo, în singurătatea muntelui, prezența lui Dumnezeu s-a manifestat, pentru profetul deprimat, printr-un susur blând și subțire. De această dată, pe malul Iordanului, ea s-a manifestat sub ochii slujitorului său, Elisei, printr-o flacără de foc și o puternică furtună, ca o anticipare miniaturală a glorioasei reveniri a lui Isus în această lume.
Verosimilitatea acestui moment nu lasă loc de îndoială. A existat un martor ocular, Elisei, care, fiind separat de Ilie într-un mod atât de extraordinar, a strigat: „Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui!” (2 Împăraţi 2:12). Cincizeci de bărbați puternici dintre fiii prorocilor l-au căutat peste tot timp de trei zile, dar în van. Ilie nu a mai fost văzut vreodată. Și totuși, a apărut câteva secole mai târziu pe Muntele Schimbării la Față, alături de Moise cel înviat și îmbrăcat în nemurire prin focul divin, ridicat la cer pentru a trăi veșnic, așa cum spune Pavel că se va întâmpla la a doua venire a lui Hristos: „Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:17).
Dumnezeu, care nu lasă niciodată lucrurile neterminate, i-a dat lui Elisei o măsură dublă din duhul lui Ilie. Ellen White scrie: „Când Domnul, în providența Sa, vede că este potrivit să-i scoată din lucrarea Sa pe aceia cărora le dăduse înțelepciune, El îi va ajuta și întări pe urmașii lor, dacă ei Îl vor căuta pentru ajutor și vor umbla în căile Lui” (Profeți și regi, p. 145).
La fel ca Ilie, și noi vom fi în curând ridicați în Împărăția cerurilor. Să trăim astăzi având această speranță în inimile noastre.
