Elisei s-a sculat şi a mers după ea. Ghehazi le-o luase înainte şi pusese toiagul pe faţa copilului, dar n-a dat nici glas, nici semn de simţire. S-a întors înaintea lui Elisei, i-a spus lucrul acesta şi a zis: „Copilul nu s-a trezit.” (2 Împăraţi 4:31)
Ascultă ediția audio aici.
O femeie importantă din Sunem construise o cameră pentru Elisei și Ghehazi, loc în care erau găzduiți de fiecare dată când se aflau în trecere pe acolo. Recunoscător pentru așa ospitalitate, profetul I-a cerut Domnului să îi dăruiască femeii un fiu, din moment ce ea și soțul ei nu aveau copii. Ce fericire! Timp de câțiva ani, familia a fost înveselită de râsetele și jocurile micuțului care mișuna prin toată casa. Dar într-o zi, pe când se făcuse deja băiețel, după niște dureri cumplite de cap, a murit. Bucuria s-a transformat în tragedie și tristețe profundă. Mama a plecat ea însăși în căutarea profetului, care se afla pe muntele Carmel. I-a povestit tot ce se întâmplase. Elisei s-a întristat și a fost foarte mișcat de moartea băiețelului și l-a trimis pe Ghehazi de urgență la casa îndoliată, poruncindu-i să pună fără întârziere toiagul lui peste trupul copilului. Mama și profetul au pornit și ei pe urma lui Ghehazi.
Elisei și femeia mergeau pe drum rugându-se și plângând, când au văzut în depărtare că slujitorul se întoarce grăbit cu toiagul în mână, spunând dezamăgit: „Copilul nu s-a trezit!” Când a ajuns profetul, cadavrul micuțului era în camera de oaspeți. A scos afară pe toată lumea, a încuiat ușa și L-a implorat pe Dumnezeu. Apoi s-a așezat peste trupul copilului, gură la gură, ochi peste ochi, mâinile lui peste mâinile copilului. A făcut așa de două ori și a așteptat. Copilul a strănutat de șapte ori, a deschis ochii și a revenit la viață. Era înviat!
De ce nu a putut Ghehazi să îi redea viața băiețelului? Se rugase? Urmase instrucțiunile profetului? Fără nicio îndoială. Dar atât și nimic mai mult. Se limitase la a face ce i s-a spus: să atingă cu toiagul trupul inert al copilului, ca și cum toiagul ar fi avut puteri magice. Și cum nu a funcționat, gândindu-se că nu e vina lui, neglijent, a plecat. A îndeplinit porunca și a plecat! De la bun început, Ghehazi, slujitorul „conștiincios”, nici nu s-a identificat deloc cu tragedia sunamitei, nici nu s-a implicat în mod personal. A ignorat faptul că doar viața poate da viață, că minuni pot face doar dragostea și interesul profund, doar credința vie, doar puterea care vine de sus.
Totul este la fel de valabil și astăzi. Să ne preocupăm pentru ceilalți, și le vom schimba viața.
