Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului. (2 Timotei 2:15)
Ascultă ediția audio aici.
Pe când lucram ca profesor la seminarul adventist din Valencia, am preluat biserica spaniolă din Castellón. Într-o dimineață, din dorința de a avea relații instituționale bune cu reprezentanții altor confesiuni, am vrut să îl vizitez pe episcopul de Castellón, în calitatea mea de nou pastor al comunității adventiste a orașului. Episcopul nu era la palatul episcopal, întrucât sediul episcopiei nu este în Castellón, capitala provinciei, ci la Segorbe, un oraș mult mai mic din interiorul provinciei Castellón. Așa că m-a primit vicarul său, un preot bătrân, cu o ținută de modă veche, cu sutană, calotă și tonsură.
În biroul vicariatului, contrastul dintre noi era țipător: eu, un tânăr de treizeci de ani, fără multă experiență, fără veșminte clericale și fără guler preoțesc, purtând un costum de stradă, păstoream o comunitate mică ce se aduna într-o casă închiriată, aveam o Biblie în servietă și nu vorbeam latină. Vicarul trebuie să fi avut vreo 65 de ani, cu mai mult de patruzeci de ani de preoție la activ, protocanon al catedralei, vicar al unei dioceze cu mii de suflete și sute de biserici. Era îmbrăcat într-o sutană care îi cădea până la glezne. Pe birou avea o carte liturgică și vorbea latina, limba slujbelor catolice. Însă ceva ne unea: amândoi reprezentam o vocație religioasă, o slujire pe care o făceam cu dragoste și devotament. Imaginați-vă că ne-am înțeles atât de bine încât am ajuns să discutăm lucruri din experiența personală. La un moment dat, în timpul întrevederii, bătrânul preot mi-a mărturisit: „În fiecare zi sărut sutana.”
Pentru o clipă am rămas fără cuvinte, gândindu-mă la ceea ce auzisem. Ce mărturie! Acest slujitor al Domnului își iubea și își respecta vocația religioasă și era fericit. Pentru el, a fi preot, a purta ținuta tipică, cu tot cu tonsură, nu era motiv de rușine, ci de onoare, de recunoaștere a privilegiului pentru care era recunoscător lui Dumnezeu. Așa că săruta sutana în fiecare zi. Pavel îl sfătuiește pe Timotei, ucenicul lui: „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului” (2 Timotei 2:15). Când m-am despărțit de vicar, i-am spus mișcat: „Vocația și rugăciunea vor continua să ne unească.”
Să fim buni slujitori ai cauzei Sale! Așa să Îi cerem astăzi lui Dumnezeu și așa să ne ajute!
