Răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăţia, slava şi viaţa. (Proverbele 22:4)
Ascultă ediția audio aici.
Astăzi aș vrea să vă transmit ce am învățat de-a lungul existenței pentru a duce la bun sfârșit tot ce presupune ea:
1. Să trăiești condus de idealuri nobile este de o importanță capitală. Nu există forță la fel de puternică precum cea a unui ideal.
2. Este necesar să accepți compromisuri. O viață luată în serios cere să aibă un contur. Nu este onorabil să trăiești mereu la răscruce de drumuri, fără să accepți un compromis, fără să alegi un drum și să îl urmezi.
3. Nimic mai rău decât să mergi fără să știi încotro, să te obosești pe cărări lipsite de sens, să trăiești fără o traiectorie.
4. Să înflorești acolo unde te-a plantat Dumnezeu, indiferent de condiții. Ca să răzbați în viață trebuie să investești perseverență, responsabilitate, curaj, eroism în misiunea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu. Înseamnă să înflorești acolo unde te-a plantat Dumnezeu, chiar și pe stâncă de ar fi.
5. Educația și munca asiduă sunt secretul succesului. Genii apărute din senin nu există. De cele mai multe ori, geniul este rezultatul unei munci îndelungate. Șansa recompensează, în general, munca asiduă și tenace.
6. Lecțiile se învață din eșecuri. Viața ne rezervă dezamăgiri și momente urâte. Și din ele putem învăța o lecție.
7. Să ai capacitatea de a înțelege oamenii. E imperios necesar ca viața să fie traversată cu o atitudine generoasă de înțelegere a oamenilor. În aceasta constă armonia unui suflet nobil, rezultatul întâlnirii a două virtuți creștine: umilința și mila.
8. Să nu alergi după bunuri materiale. Să ne amintim cuvintele lui Hristos: „Viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” (Luca 12:15)
9. Să ai eroismul perseverenței. Eroul pe care fiecare îl poartă în sine preferă eroismul de moment. Întotdeauna e mult mai ușor să îți dai viața într-o clipă decât să trăiești dăruindu-te clipă de clipă.
10. Să știi să te retragi la timp. Înainte să dispară, soarele se ascunde. Așa înflăcărează norii apusului. Fie ca retragerea să vă fie luminoasă!
Succesul real nu este al celor aroganți, înțelepciunea mântuitoare nu este a celor vicleni, puterea eliberatoare nu este a celor puternici, bogățiile care dăinuie nu sunt ale celor bogați. Sunt ale acelora care, prin credință și ascultare de Dumnezeu, luptă și lucrează respectându-și semenii și având întotdeauna în vedere sensul transcendent a ceea ce întreprind. Să ne trăim viața de zi cu zi având această convingere în inimă.