Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi. (2 Corinteni 13:5)
Ascultă ediția audio aici.
Pavel și-a însușit cultura greco-latină, care transpare din diversele pasaje ale epistolelor sale și din discursul său din Areopagul din Atena, în renumita școală filosofică din Tars, orașul său natal. În acest fel, Dumnezeu l-a pregătit să devină, după convertire, mijlocul prin care Evanghelia avea să ajungă în vasta lume greacă și latină a Imperiului Roman: „Nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit biserica lui Dumnezeu. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic, ba încă am lucrat mai mult decât toţi, totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine” (1 Corinteni 15:9-10).
În pasajul important care ne este propus spre meditație astăzi, Pavel folosește trei verbe sinonime (a se examina, a se încerca, a se cunoaște pe sine însuși), cu referire la autoanaliză, la introspecție, având ca punct de referință pe Hristos Însuși. Dintre aceste trei verbe, ultimul evocă celebrul aforism socratic „cunoaște-te pe tine însuți”. Când preda, Socrate punea întrebările recurgând la ceea ce numim ironia socratică, procedeu ce constă în a-l determina pe interlocutor să descopere ceea ce se presupune că nu știe, ca să poată înainta astfel pe drumul adevărului. Socrate spunea: „Știu doar că nu știu nimic.” Principiul înțelepciunii adevărate constă în admiterea propriei ignoranțe, dar și în a medita la sine cu scopul autocunoașterii. Socrate invita la căutarea în sine a sursei adevărului.
Apostolul Pavel ține cont de acest principiu, dar îl completează și îl perfecționează prin principiul creștin al convertirii, al morții sinelui: „În fiecare zi, eu sunt în primejdie de moarte” (1 Corinteni 15:31). „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă” (2 Corinteni 5:17). Și adaugă că examenul conștiinței nu este o simplă evaluare subiectivă, că nu stabilim noi înșine normele după care ne judecăm și nici criteriile adevărului. Conștiința personală nu este de ajuns, nu este întotdeauna fiabilă. Criteriul, modelul, exemplul de urmat este Hristos: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18).
Să îi cerem lui Dumnezeu înțelepciunea de a putea să Îl urmăm, conștienți de slăbiciunile noastre și de prezența Sa alături de noi.
