Când a văzut gloatele, I S-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor. (Matei 9:36)
Ascultă ediția audio aici.
Pe tot parcursul vieții Sale, Isus a cultivat relațiile cu oamenii. Dar în anul Său de popularitate în Galileea, a fost urmat de mulțimi de oameni avide după învățăturile și minunile pe care le realiza. Marcu spune despre această perioadă: „Isus S-a dus cu ucenicii Săi la mare. După El a mers o mare mulţime de oameni din Galileea şi o mare mulţime de oameni din Iudeea, din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan şi dimprejurul Tirului şi Sidonului, când a auzit tot ce făcea, a venit la El” (Marcu 3:7-8). Această perioadă s-a încheiat odată cu înmulțirea pâinilor și a peștilor și cu predica solemnă despre pâinea vieții, rostită în sinagoga din Capernaum, moment în care mulți dintre ucenici L-au părăsit: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere? […] Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El” (Ioan 6:60,66).
Expresia „când a văzut gloatele” apare adesea în relatările evangheliilor despre anii de popularitate ai lui Isus. El nu a rămas nepăsător când a văzut situația contemporanilor Săi. Locuia printre ei, Se încarnase pentru a fi părtaș la slăbiciunile lor și pentru a le alina durerile. Unele dintre texte menționează în mod explicit ce sentiment stârnea în inima Mântuitorului vederea acestor oameni: „I S-a făcut milă de gloată şi a vindecat pe cei bolnavi” (Matei 14:14). Vindecările Sale nu atingeau doar trupurile, ci sufletele, prin predicare și învățături (Luca 9:11). Oamenii alergau la El pentru a-L asculta și a primi sănătate (Luca 6:17).
Misiunea bisericii nu poate rămâne străină de situația reală a lumii. Trebuie să fim atenți la ceilalți cu preocupare și compasiune, mai ales când sunt în suferință. Trebuie să fim solidari și, în măsura în care este posibil, responsabili. Isus a venit în lume din dragoste și compasiune față de omenire; din dragoste și compasiune față de oamenii care L-au pironit pe o cruce. Iată de ce adevărata motivație a bisericii misionare trebuie să fie dragostea și compasiunea: „Abia dacă se manifestă a zecea parte din mila care ar trebui să existe față de cei nemântuiți. Este nevoie de așa de mulți lucrători, și totuși cât de puțini simt împreună cu Dumnezeu suficient de mult încât să facă orice ca să poată vedea sufletele câștigate pentru Hristos!” (Slujitorii Evangheliei, p. 106).
Noi existăm pentru ca toți să știe că există în ceruri un Dumnezeu.
