Astfel dar ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. (Coloseni 3:12)
Ascultă ediția audio aici.
Antonio era un bun prieten și frate din biserica centrală din Madrid. Tehnician electromecanic, vizita multe cămine și avea de-a face cu tot felul de oameni, nu întotdeauna amabili și curtenitori. Nu vorbea mult, dar era un fin observator și un misionar fervent. Într-o zi, cu simplitatea care îl caracteriza, mi-a dat o lecție importantă. Era vineri după-amiază. Antonio sosise înainte să înceapă întâlnirea de rugăciune și ne-am întâlnit în holul bisericii. După ce ne-am salutat, mi-a spus: „Carlos, ştii că îi cunoști mai bine pe oameni din reacțiile decât din faptele lor? Reacțiile sunt spontane și dau pe față ceea ce suntem cu adevărat, în timp ce faptele pot fi intenționate, premeditate sau înșelătoare.” Am rămas pe gânduri, i-am zâmbit și mi-am spus: Cât e de adevărat ce spune Antonio!
Fericirea de astăzi vorbește despre cei blânzi (praeis), pe care anticii îi identificau cu cei care au un comportament exterior calm. Isus a ridicat acest termen la o înnobilare pe care nu o avusese niciodată înainte. Spune despre Sine Însuși: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima” (Matei 11:29). Și despre Moise se spune că „era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului” (Numeri 12:3) și asta în ciuda faptului că s-a enervat la stânca Horebului. Această fericire, la fel ca celelalte, presupune o educare, o schimbare a inimii. Toate sunt caracteristice omului nou, convertit, sfânt și iubit de Domnul.
Blândețea care vine de la Dumnezeu este legată de negarea sinelui și de renunțarea la orice sentiment de egoism și de orgoliu. Blândețea este rezultatul controlului asupra reacțiilor spontane care izbucnesc într-un caracter urât. După cum spunea prietenul meu, Antonio, blândeţea este rezultatul ținerii în frâu a furtunilor mâniei omenești care se dezlănțuie odată cu exploziile caracterului și proastei dispoziții. Blândețea este ceea ce controlează provocarea, insultele, afronturile, sarcasmul sau înjosirile. Despre Hristos se spune: „Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător” (1 Petru 2:23). Blândețea este opusul spiritului de ură și de răzbunare și, după cum arată Ellen White: „Prin umilință și predare de sine, putem deveni moștenitori împreună cu El, atunci când «cei blânzi vor moșteni pământul»” (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 18).
Să Îi cerem astăzi lui Dumnezeu să ne ajute să ne controlăm reacțiile și să dăm pe față marea Sa iubire.
