Credincioşia răsare din pământ, şi dreptatea priveşte de la înălţimea cerurilor. (Psalmii 85:11)
Ascultă ediția audio aici.
Nimeni nu poate trăi fără alimente. Foamea și setea sunt semnul unei dorințe ardente, al unei nevoi imperioase a sufletului și a trupului. Dreptatea despre care vorbește această fericire nu este dreptatea socială sau politică pe care atâția indivizi o proclamă și pentru care alții se luptă, se revoltă și mor, ci este verdictul suveran al lui Dumnezeu, care eliberează pe cei toți cei oprimați și îi salvează de Diavol. Această dreptate divină, care înseamnă sfințenie, asemănare cu Dumnezeu, respectarea legii Sale, dragoste, este gratuită, nu costă „argint și aur” și face posibilă loialitatea credincioșilor recunoscători prin îndreptățirea oferită de Dumnezeu. Hristos spune că această dreptate îi va mântui.
Ca să facă faţă pelerinajului prin această lume, fiecare copil al lui Dumnezeu, fiecare credincios trebuie să aibă o alimentație fizică și spirituală corespunzătoare: „După cum avem nevoie de hrană pentru susținerea puterii noastre corporale, tot așa avem nevoie de Hristos, pâinea din ceruri, pentru a ne susține viața spirituală și a ne da putere să facem faptele lui Dumnezeu. După cum corpul primește continuu hrana care susține viața și vigoarea, tot așa și sufletul trebuie să comunice continuu cu Hristos, supunându-se Lui și depinzând în totul de El” (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 19). Experiența creștină nu constă în a bea până nu mai poți într-o zi de sărbătoare, pentru ca a doua zi să nu îți mai amintești nimic. Dimpotrivă, constă în a mânca, în fiecare dimineață, alimente hrănitoare, care să ne dea puterea necesară pentru a trăi ziua respectivă cu o atitudine bună.
„Dacă ai un simțământ de lipsă în sufletul tău, dacă flămânzești și însetezi după neprihănire, aceasta este o dovadă că Hristos a lucrat asupra inimii tale, ca să poată fi căutat spre a face pentru tine, prin darul Duhului Sfânt, ceea ce tu singur nu ești în stare să faci. Nu trebuie să căutăm să ne potolim setea la niște pârâiașe, pentru că marele izvor este chiar deasupra noastră și din apele lui îmbelșugate putem să bem în voie, numai dacă ne ridicăm puțin mai sus pe calea credinței” (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 20).
Dacă dorim cu ardoare ca Dumnezeu să ne ierte și să facă curățenie în viața noastră, dacă manifestăm o nevoie stringentă de a înțelege Scripturile și de a împlini voia lui Dumnezeu, atunci nu suntem departe de Împărăția cerurilor. Multe lucruri pot să ne lipsească, dar avem deja ceea ce este fundamental. Vom fi fericiți că am urmat această cale și vom mărturisi astfel că există în ceruri un Dumnezeu.
