Voi sunteţi lumina lumii. (Matei 5:14)
Ascultă ediția audio aici.
Înainte de a se întoarce în țara lui, un misionar american a cumpărat un colier de 30 de dolari dintr-o mică piață din Hong Kong. Ajuns în Statele Unite, un bijutier din San Francisco, văzând colierul, i-a oferit 500 de dolari. Misionarul nu a vrut să i-l vândă. Trecând apoi prin New York cu o ocazie, a intrat la faimosul magazin de bijuterii Tiffany și a întrebat la ce preț ar fi estimat colierul lui. A fost evaluat la 30 000 de dolari! Și casa l-a asigurat că este interesată să îl cumpere. Misionarul, uimit, a acceptat să îl vândă, dar cu o condiție: să i se spună care era secretul valorii colierului. Bijutierul i-a arătat două inițiale gravate pe fiecare dintre pietre: N.J. Colierul era o piesă istorică. Era cadoul de nuntă al lui Napoleon Bonaparte pentru soția lui, Josefina. La fel este cu cei cărora Isus le spune: „Voi sunteți… ” Purtăm ascunse în noi inițialele Mântuitorului nostru, inițiale care arată că suntem ai Lui.
Numai marele „Eu sunt”, manifestat în tufișul arzător care nu se mistuia și în Evanghelie, îi poate numi pe cei care îi aparțin: „Voi sunteți… ” Această expresie apologetică apare pentru prima dată la Sinai, odată cu legământul: „Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu (Exodul 19:5). Formularea mai apare în pasajele în care Dumnezeu Se delimitează de dumnezeii falși: „Voi sunteţi martorii Mei – zice Domnul – voi şi Robul Meu pe care L-am ales” (Isaia 43:10). Apare și imediat după fericiri: „Voi sunteţi sarea pământului […], lumina lumii” (Matei 5:13,14). Mai apare și când Isus stabilește legătura dintre El și ucenici: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele” (Ioan 15:5); „Voi sunteţi prietenii Mei” (Ioan 15:14). Petru folosește exprimarea pentru a desemna demnitatea și misiunea bisericii: „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui” (1 Petru 2:9). Și, în cele din urmă, în Apocalipsa, expresia desemnează rămășița, își schimbă forma, dar își păstrează sensul: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apocalipsa 14:12).
Caracterul apologetic al expresiei ne oferă, în ciuda faptului că suntem săraci și goi, identitatea și demnitatea poporului lui Dumnezeu, ne angajează și ne responsabilizează față de misiunea pe care am primit-o în lumea acesta.
Să descoperim inițialele lui Hristos în viața și în caracterul nostru!
