Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni. (Matei 5:13)
Ascultă ediția audio aici.
Se povestește că Fritz Kreisler, celebrul violonist vienez decedat în 1962, a văzut într-o zi un Stradivarius în vitrina unui magazin de instrumente muzicale din Londra. A vrut să îl cumpere, dar prețul era teribil de mare. Așa că a cerut să îi fie păstrat până când avea să strângă toți banii. Planul nu i-a reușit. După câteva zile, vioara a fost cumpărată de un colecționar. Kreisler a aflat și, pentru că găsise un cămătar dispus să finanțeze cumpărarea viorii, a solicitat o întâlnire cu milionarul și i-a propus să îi cumpere instrumentul. Nici gând ca acesta să vândă cea mai prețioasă bijuterie a colecției sale. Violonistul a insistat, dar nu l-a putut convinge. Înainte de a-și lua la revedere, l-a rugat pe proprietar să îl lase să cânte o piesă muzicală la minunatul instrument. Milionarul a acceptat. Kreisler a cântat magistral la vioară. Și, pe când se pregătea să plece, colecționarul l-a oprit spunându-i: „Nu plecați, vă dăruiesc acest Stradivarius. Nu pot să țin în vitrină un instrument care produce o muzică atât de frumoasă. Să umpleți lumea întreagă cu aceste melodii!” Dumnezeu nu ne-a făcut privilegiul de a fi sarea și lumina lumii pentru ca noi să rămânem în vitrină.
Prezența sării nu trece neobservată. Unde e sare, e gust, e asociere și e conservare (protecție). „Sarea trebuie să fie amestecată cu substanța căreia i se adaugă; ea trebuie să pătrundă și să străbată, ca să conserve. Tot așa, prin legături personale și tovărășie, se întâmplă ca oamenii să fie atinși de puterea mântuitoare a Evangheliei. […] Influența personală este o putere. Noi trebuie să ne apropiem mai mult de aceia pe care vrem să îi ajutăm” (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 31).
Isus avertizează că sarea își poate pierde gustul. Pentru a ilustra acest lucru, recurge la o expresie contemporană Lui, devenită dicton popular și care descrie un fenomen care se întâmplă, de obicei, cu sarea de la Marea Moartă, care are impurități. Dacă sarea își pierde gustul, nu mai e bună de nimic. Este aruncată afară și călcată în picioare de oameni, tocmai de aceia cărora trebuia să le transmită gustul de viață spre viață și pe care trebuia să îi protejeze de condamnarea veșnică.
Domnul nu ne-a chemat ca să trecem neobservați prin lume. Dimpotrivă. Vrea să fim agenți ai schimbării, canale prin care să fie răspândită dragostea Sa care schimbă vieți și să vestim oamenilor că există în ceruri un Dumnezeu.
