Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.” Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc. (Matei 5:43-44)
Ascultă ediția audio aici.
Aceste versete și cele care urmează alcătuiesc una dintre cele mai frumoase părți ale Evangheliei. „Aţi auzit că s-a zis” se referă la Leviticul 19:18: „Să nu te răzbuni şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sunt Domnul.” Această dragoste față de aproapele se limita la copiii lui Israel și la străinii care locuiau printre ei (Deuteronomul 10:18-19). Tora și Vechiul Testament nu conțin, niciuna dintre ele, precepte și recomandări cu privire la iubirea dușmanilor, nici porunci de a-i urî sau detesta.
În Predica de pe Munte, Isus condamnă formalismul, adeziunea orbească a fariseilor față de litera legii. Prin „aţi auzit că s-a zis celor din vechime…, dar Eu vă spun…” (Matei 5: 21-22), Isus înlocuiește „aparatul de fotografiat al moralei fariseice”, care captează doar exteriorul, cu „aparatul de radiografiat al Duhului Sfânt”, care vede, descoperă și judecă interiorul, inima.
Legii talionului, „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” (Matei 5:38-42), care fusese dată pentru a reglementa răzbunarea și a pune limite răului, Isus îi opune principiul activ al nonviolenței, care constă în a deschide conștiința altuia, a lăsa să pătrundă acolo o rază de lumină, a nu reacționa prin forță, ci prin Duhul (care să învețe, să mustre, să îndrepte), iar în mod practic, constă în a întoarce și celălalt obraz, a oferi și haina când ți s-a luat cămașa, a căra o povară de două ori mai mare decât ai fost obligat să o faci.
În contextul eticii relațiilor interpersonale, Isus depășește de departe limitele impuse de morala rabinică, dar și pe cea creștină, prin învățătura iubirii dușmanilor (Matei 5:43-45), învățătură ce ne îndeamnă să ținem cont de principiile sfinte care ne ajută să fim umpluți de dragostea divină, și nu de sentimente trecătoare. Domnul știe că nu putem fi credincioși autentici și, în același timp, să avem inimile pline de ură, chiar dacă există motive care să o justifice. Independent de dorința lor de a se schimba sau nu, când ne rugăm pentru dușmani, ura și ranchiuna dispar din inima noastră. Și atunci primim pace.
Să ne rugăm astăzi pentru cei care ne-au rănit și ne-au provocat suferință. Să Îi spunem lui Dumnezeu: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac” (Luca 23:34).
