Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.” (Luca 11:1)
Ascultă ediția audio aici.
V-ați întrebat cum Se ruga Isus? V-ar fi plăcut să Îl auziți rugându-se în taină, într-una din diminețile pe care le petrecea singur cu Dumnezeu? Pe unele dintre rugăciunile Sale le cunoaștem, dar evangheliștii le-au relatat în cuvinte puține. Ucenicii, „după ce fuseseră plecați puțin timp departe de Domnul lor, la întoarcere, L-au găsit în comuniune cu Dumnezeu. El a continuat să Se roage cu glas tare, părând că nu observă prezența lor. Chipul Mântuitorului era luminat de o strălucire cerească. Părea că Se află chiar în prezența Celui Nevăzut, iar în cuvintele Sale era o putere vie, ca și când vorbea față în față cu Dumnezeu” (Rugăciunea, p. 276). Când a terminat, profund impresionați, ucenicii au exclamat: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!” În Evanghelia după Luca, Rugăciunea Tatăl nostru s-a născut ca răspuns la cererea lor.
Admirăm întreaga slujire a lui Hristos și ne întrebăm cum și unde găsea El puterea incontestabilă care I-a susținut viața. Ellen White ne arată care era sursa Lui: „Viața de pe pământ a Mântuitorului a fost o viață de comuniune cu natura și cu Dumnezeu. Prin această comuniune, El ne-a descoperit secretul unei vieți pline de putere” (Divina vindecare, p. 51).
De fiecare dată când trecea printr-o circumstanță dificilă, evangheliile ne spun că Mântuitorul îngenunchea în rugăciune înaintea Tatălui. Pentru El, rugăciunea a fost mai mult decât o practică religioasă pioasă, mai mult decât un convenționalism formal al limbajului spiritual, mai mult decât un instrument de comunicare cu Dumnezeu. Rugăciunea este însăși esența religiei, nu un mijloc, ci un scop în sine, cheia relației credinciosului cu Dumnezeu, respirația sufletului, sursa puterii spirituale.
Cât a fost pe pământ, Isus a considerat rugăciunea ca fiind indispensabilă vieții Sale. Biblia spune că I se întâmpla să petreacă toată noaptea în rugăciune. Momentele de comuniune cu Tatăl ceresc Îi dădeau o pace profundă. Dacă El, un exemplu viu a ceea ce înseamnă a crede, a simțit o mare nevoie de a se ruga, cu cât mai mult noi ar trebui să simțim nevoia de a ne apropia de Tatăl nostru ceresc! Adevărul este că suntem conștienți de importanța rugăciunii în viața noastră, dar nu ne preocupă suficient.
Să consacrăm astăzi timp pentru rugăciune și pentru a ne deschide inimile înaintea lui Dumnezeu ca înaintea unui Prieten. El Însuși ne va învăța să ne rugăm.
