Iată dar cum trebuie să vă rugaţi. (Matei 6:9)
Ascultă ediția audio aici.
Pe când nepoțeii mei erau mici, am încercat să îi învățăm să se roage lângă pătuț, înainte de masă, înainte de culcare, când plecam de acasă. Ne rugam dacă cineva din familie era bolnav sau în oricare altă situație în care aveam nevoie de ajutorul și ocrotirea lui Dumnezeu și a îngerilor Săi. Copiii imitau gesturile și repetau cuvintele bunicilor: își uneau mânuțele, se plecau pe genunchi, închideau ochii și repetau cuvintele pe care le auzeau. La sfârșitul rugăciunii, rosteau un „amin” sonor și un surâs încântător li se desena pe chipuri. Într-o zi, fără să aibă nevoie de prezența noastră, acești copii se vor ruga lui Dumnezeu așa cum îi vor fi învățat bunicii lor. La fel a vrut să procedeze Isus cu ucenicii Săi. În Matei, după ce le-a dat câteva instrucțiuni despre atitudinea corectă în rugăciune, le-a spus: „Iată dar cum trebuie să vă rugaţi.” Și ei au repetat cuvintele Rugăciunii Tatăl nostru (Matei 6:9-13).
Tatăl nostru nu este o rugăciune care irupe din inimă. Nu ne aparține. Este o rugăciune revelată și cu caracter didactic, care vine chiar de la Dumnezeu, prin Hristos. Dumnezeu pune El Însuși în gura noastră cuvintele pe care să I le adresăm. Coborâtă la noi din ceruri, urcă înapoi la Dumnezeu și, prin minunea Duhului Sfânt, devine cea mai desăvârșită și intimă exprimare a realității noastre umane, a vieții bisericii și a lumii pierdute, a tuturor ființelor căzute, tulburate și în nevoie, care ne înconjoară.
Când rostim Tatăl nostru, buzele noastre rostesc Cuvântul minunat al lui Dumnezeu! Duhul Sfânt ne inspiră rugăciunea, ne transformă prin ea și ne face să trăim în ea. Rugăciunea Tatăl nostru nu trebuie înțeleasă ca o rugăciune repetitivă și formală, cu puterea de a schimba situația când suntem în momente dificile sau de a ne împlini nevoile. Tatăl nostru este o rugăciune pedagogică, educativă, vie, tare și puternică, este o cale și un model de viață schimbată, prin care realitatea noastră se adaptează termenilor și aspirațiilor pe care le exprimăm când o rostim.
Dumnezeu, prin Isus Hristos, nu doar că ne învață această rugăciune. O rostește împreună cu noi. A văzut întrupat sensul acestei rugăciuni. El, care S-a revelat drept Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu, este și rugăciunea întrupată. Dacă dăm crezare făgăduințelor Lui, vom fi ca aceia care exprimă prin viața lor această rugăciune-model – Tatăl nostru – și dau astfel mărturie.