Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele. (Psalmii 40:8)
Ascultă ediția audio aici.
După rugăciunea umilinței și cea a speranței, vine cea a ascultării. Speranța în Împărăția lui Dumnezeu nu poate însemna să fugi de lumea prezentă, un pretext pentru a scăpa de responsabilitățile actuale. Această speranță este opusul unei relaxări. Este prima condiție a credincioșiei de zi cu zi. Pentru a face voia lui Dumnezeu pe pământ trebuie să știi care este voia lui Dumnezeu în ceruri. Cerul este împărăția pe care o așteptăm și o cerem, o lume în care se împlinește voia lui Dumnezeu. Acest fragment din „Tatăl nostru” poate fi formulat astfel: „Facă-se voia Ta astăzi pe pământ, cum se va face în ziua când vei veni în Împărăția Ta.” Ceea ce înseamnă că putem să începem să realizăm pe pământ o parte din cerul pe care îl așteptăm, ascultând de Dumnezeu ca și cum Împărăția Sa deja ar fi venit.
Ascultarea creștină anticipează Împărăția cerului; ea verifică autenticitatea speranței noastre. Împărăția, deși nu a venit încă, ne consacră în toate domeniile existenței noastre prezente, făcând din noi precursori ai unei lumi mai bune în mijlocul unei lumi dominate de dușman.
„Facă-se voia Ta.” I se dă adesea un sens pasiv acestei cereri, ca și cum voința divină s-ar limita la lucruri pe care trebuie să le suferim: boală, doliu, încercări. Mulți creștini au obiceiul de a repeta aceste cuvinte cu răbdare și resemnare, când trebuie să îndure un necaz care i-a lovit. Dar cererea are aici un sens activ și imperativ. Se aplică mai degrabă în dreptul a ceea ce facem sau ar trebui să facem, decât în dreptul a ceea ce suferim sau ni se întâmplă. Înseamnă: „Dă-mi puterea să fac voia Ta, fără să renunț pe parcursul evenimentelor.” În agonia din Ghetsimani, când Isus spune: „Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu” (Matei 26:39), nu este pe cale să accepte cu supunere inevitabilul, nu se pune câtuși de puțin la dispoziția hazardului sau a sorții, ci Îi cere lui Dumnezeu să Îi descopere ce așteaptă de la El și să Îi dea puterea de a accepta voia Sa în deplină ascultare.
Isus Hristos a împlinit deja voia Tatălui. A fost ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. În ce ne privește, putem să Îi cerem lui Dumnezeu, prin credință, cu teamă și cutremur, ca ceea ce a împlinit El, credincioșia și ascultarea Sa, să fie cu adevărat ale noastre și în noi.
Să ne rugăm Domnului: „Doamne, facă-se voia Ta în viața mea!”
