Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! (Psalmii 51:1)
Ascultă ediția audio aici.
Nu s-a spus încă totul. Ca persoane cu responsabilitate morală, copii ai unui Tată iubitor, sfânt și drept, ne rămâne în continuare să ne apropiem de El ca vinovați, cerându-I iertare pentru greșelile noastre. Cu toții Îl supărăm pe Dumnezeu când ne îndoim de Cuvântul Său, păcat al necredinței; când abuzăm de harul Său, reclamând că nu ni-L acordă mereu și mereu; când suntem nerecunoscători, uitând de toate ocaziile când ne-a arătat har; când suntem egoiști și ne ocupăm doar de noi înșine; când mândria face din noi ființe autonome și independente; când nu avem milă față de aproapele, judecând și condamnând cu o patimă neiertătoare; când ne place pacea mai mult decât dreptatea și rămânem indiferenți la suferința altora; când ne refugiem în tăcere, complici în fața nedreptății și perfidiei; prin toate acestea, suntem foarte adesea o ofensă continuă la adresa Tatălui care este în ceruri.
Dacă vreodată vom ajunge să credem că nu Îl mai rănim pe Domnul, dacă vom pierde nevoia vitală de a-I cere iertare, înseamnă că am părăsit credința creștină. Un creștin nu este un om care nu greșește niciodată înaintea lui Dumnezeu, ci este cel care trăiește pocăința și dureroasa stare de neputință prin care greșește față de Domnul. Pentru un creștin, a trăi este echivalent cu a cere iertare Tatălui, căci știe că Isus a murit pentru păcatele lui ca el să aibă viața, pentru că știe că toate păcatele i-au fost șterse prin cruce și îngropate cu Isus Hristos: „Dar Dumnezeu, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos” (Efeseni 2:5).
Fie ca Dumnezeu Însuși să ne pună pe buze rugăciunea de iertare. Aceasta este o minune a harului Său extraordinar. Dumnezeu ne atrage la El, ne îmbrățișează și ne spune cu dragoste: „Cere-Mi iertare.” Prin aceste cuvinte, Dumnezeu Se adresează acuzatorilor noștri… „Cere-Mi iertare”, și vei primi iertarea cerească, aceea care îți dă pacea și echilibrul conștiinței. Această iertare este revelarea lui Dumnezeu. Nimeni nu Îl poate cunoaște pe Tatăl ceresc fără să fi fost iertat. Nimeni, înaintea Lui, nu poate fi altceva decât un păcătos iertat. Așa cum i-a răspuns lui David când s-a rugat: „Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!” (Psalmii 51:12), El ne oferă iertarea divină și pune în noi un duh nou și statornic.
Să Îl implorăm pe Dumnezeu pentru iertare. Să ne mărturisim păcatele. Să ne recunoaștem defectele. El ne așteaptă.
