Dar, ca să nu-i facem să păcătuiască, du-te la mare, aruncă undiţa şi trage afară peştele care va veni întâi. Deschide-i gura şi vei găsi în ea un ban pe care ia-l şi dă-li-l lor, pentru Mine şi pentru tine. (Matei 17:27)
Ascultă ediția audio aici.
Perceptorii care colectau impozitele evreiești l-au întrebat pe Petru dacă Învățătorul lui plătea cele două drahme, impozitul anual care era cerut iudeilor de la vârsta de douăzeci de ani și care era folosit pentru întreținerea templului.
Permis de romani, acest impozit era un simbol al unității și fidelității religioase a poporului evreu și a nu-l plăti era considerată o gravă abatere de la loialitatea față de templu. Preoții, leviții și profeții erau scutiți de plata lui. Petru a răspuns afirmativ, dar apoi, pe când erau acasă, Isus i-a demonstrat apostolului că El, prin calitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu, era scutit. Și, cu toate acestea, i-a spus: „Dar, ca să nu-i facem să păcătuiască, du-te la mare, aruncă undiţa şi trage afară peştele care va veni întâi. Deschide-i gura şi vei găsi în ea un ban pe care ia-l şi dă-li-l lor, pentru Mine şi pentru tine.”
Isus a renunțat la dreptul de a fi scutit și, supunându-se unei legi care nu Îl privea, pentru a nu-i răni pe cei susceptibili, i-a poruncit lui Petru să plătească impozitul printr-un procedeu supranatural care dovedea condiția Sa de Fiu al lui Dumnezeu.
Ellen White comentează: „Hristos i-a învățat să nu se așeze împotriva ordinii stabilite fără să fie nevoie. Pe cât era posibil, ei trebuiau să nu dea niciun prilej de răstălmăcire a credinței lor. Deși nu trebuie să sacrifice niciun principiu al adevărului, creștinii trebuie să evite cearta ori de câte ori este posibil” (Hristos, Lumina lumii, p. 371).
Și mai mult decât atât. În inima omenească a Mântuitorului găsim întotdeauna amabilitate și tact în raporturile Sale cu alții și trebuie să privim acest fapt ca pe un ideal de inimă schimbată. „Pentru a nu-i ofensa” este un principiu creștin de coabitare socială. Delicatețea creștină nu se întemeiază pe o situație în care totul i se cuvine creștinului, nu face uz de titluri sau privilegii obținute, nici măcar nu își apără propriul interes; delicatețea este umilă, este contrariul ostentației, nu lasă să se întrevadă nici intențiile și nici faptele, acționează cu dragoste și creează circumstanțele necesare pentru a fi pusă în practică; nu lasă celuilalt impresia că îi este dator. Amabilitatea creștină este indulgentă, asociază adevărul cu mila, evită confruntarea, îi stimează pe ceilalți și le respectă demnitatea, opinia și poziția, nu rănește și nu umilește. Delicatețea este atentă la cele mai mici detalii; este o roadă a Duhului Sfânt.
Să Îi cerem lui Dumnezeu astăzi să ne ajute să nu ne ofensăm aproapele și să trăim astfel încât curtoazia și bunele maniere să facă parte din caracterul nostru.
