Pot totul în Hristos, care mă întărește. (Filipeni 4:13)
Ascultă ediția audio aici.
Viața lui Ellen White a fost presărată cu evenimente, unele dintre ele vesele, iar altele triste. Cele din urmă păreau că dezmint dragostea lui Dumnezeu (decesul soțului când ea avea 53 de ani, decesul celor doi fii, opoziția pe care o întâmpina din partea celor apropiați și din partea străinilor) și, la vârsta de 88 de ani, providența divină a părut mai absentă ca niciodată din viața profetesei Domnului. Uneori, harul lui Dumnezeu nu se manifestă imediat, așa cum cerem și sperăm noi. Dar când avem posibilitatea de a privi în urmă și de a judeca drept faptele reale, recunoaștem că Dumnezeu nu ne-a abandonat niciodată.
Dintre toate minunile succesive pe care le-a trăit Ellen White, puține sunt atât de surprinzătoare ca importanța lucrărilor sale ca scriitoare: „La vârsta de șaptesprezece ani, când toți prietenii mei au crezut că voi rămâne invalidă pe viață din cauza accidentului sever pe care l-am suferit în copilărie, un vizitator ceresc a venit și mi-a vorbit: „Am o solie pe care tu trebuie să o vestești.” De ce? am gândit eu. Cu siguranță, undeva trebuie să fie o mare greșeală. Din nou, mi-au fost adresate cuvintele: „Am o solie pe care tu trebuie să o vestești. Scrie pentru oameni lucrurile pe care ți le spun.” Până la data aceea, mâna îmi tremura și nu fusesem în stare să scriu nici măcar un rând. Am răspuns: „Eu nu pot să fac lucrul acesta, nu pot să-l fac.” Din nou, mi-au fost adresate cuvintele: „Scrie! Scrie!” Am luat un creion, hârtie și am început să scriu. Mi-e imposibil să estimez cât de mult am scris de atunci. Puterea a venit de la Dumnezeu. […] Prin noi înșine nu putem să facem niciun bine. Totuși, avem privilegiul de a intra într-o relație corectă cu Dumnezeu și de a hotărî să ne facem partea în lucrarea aceasta, cu ajutorul Său, pentru ca ea să fie mai bună. Slava lui Dumnezeu se va vedea în viața acelora care aduc la îndeplinire hotărârea aceasta cu umilință, și totuși fără șovăire. Știu lucrul acesta din experiență” (Solii alese, vol. I, https://m.egwwritings.org/ro/book/13851.550#550).
Același apostol care L-a auzit într-o zi pe Domnul spunând: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9) a scris, mai târziu, dintr-o închisoare romană, bisericii din Filipi: „Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei. În adevăr, în toată curtea împărătească şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos” (Filipeni 1:12-13).
Certitudinea darului profeției în biserică ne amintește astăzi că există în ceruri un Dumnezeu…
