Harul

Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie! (Psalmii 32:1-2)

Ascultă ediția audio aici.

Soția lui Ricardo Blanco Ferré studia Biblia, iar fiica sa, Alicia, era o membră loială a bisericii. În urma unui nefericit incident, Ricardo a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Pedeapsa părea excesivă pentru un delict înfăptuit în grup, sub influența alcoolului, de un cetățean fără antecedente și cu o conduită, în mod obișnuit, ireproșabilă. Avocații săi au cerut clemenţă Departamentului de Grațiere al Ministerului Justiției și cazul a fost admis în procedură. Dar timpul trecea și răspunsul Consiliului ministerial nu sosea. Am auzit despre durerea acestei familii și m-am hotărât să cer o întrevedere cu subsecretarul Ministerului Justiției, pe care îl cunoșteam deja în calitate de președinte al Comisiei de Consiliere pentru Libertatea Religioasă. I-am explicat cazul, am pledat pentru Ricardo, i-am vorbit despre har, iar el l-a sunat imediat pe directorul general de la Grațiere pentru a confirma existența recursului. A doua zi, Ministerul Justiției l-a prezentat Consiliului ministerial și sâmbăta care a urmat, Ricardo Blanco m-a sunat pentru a-mi spune, plin de emoție, că fusese grațiat. Îl iertaseră!

Psalmistul spune: „Ferice de cel cu fărădelegea iertată și cu păcatul acoperit!” Regele David știa din proprie experiență ce înseamnă să fii grațiat după ce ai comis un delict; cunoștea bucuria iertării divine și a compus minunați psalmi de pocăință din acest motiv (6, 32, 28, 51, 102, 130, 143), adevărate perle ale poeziei ebraice religioase.

Pentru cei care își recunosc păcatul și se pocăiesc, există posibilitatea iertării. Tot ce trebuie este să o cerem de la Dumnezeu, invocând dragostea și harul Său: „Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!” (Romani 8:33-34). Grațierea de pedeapsa cauzată de greșelile și păcatele noastre este imediată, nu își așteaptă rândul printre alte numeroase cereri trimise la tronul harului divin. Nu are nevoie de procurori și avocați omenești, nu se aplică preferențial celor care au mediatori, prieteni care să pledeze pe lângă Dumnezeu. Harul cerului este sigur, instantaneu!

Pentru că există în ceruri un Dumnezeu care pledează pentru noi, în această dimineață, iertarea este posibilă! Să nu rămânem neacoperiți de minunata stare de grație divină pe care Isus a pregătit-o pentru noi!

Carlos Puyol Buil
Carlos Puyol Buil
Predicator puternic, scriitor prolific și un om cu o credință puternică. Adăugat la aceasta bunătate creștină, smerenie și o minte interesantă și îl aveți pe Carlos Puyol Buil. Născut în Spania, Carlos a crescut în timpul celui de-al doilea război mondial. Dictatura politică, greutățile economice și foarte puținele oportunități au format în zilele sale de tinerețe un spirit nonconformist, cu viziune pentru un viitor mai bun. Cartea „Dar este un Dumnezeu în ceruri” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor