În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său. (Efeseni 1:7)
Ascultă ediția audio aici.
În 1944, forțele militare rusești au invadat Germania. Compánia lui Walter Flandera a fost luată prizonieră și dusă într-un lagăr de concentrare rusesc. Era în plină iarnă. Au cunoscut acolo foamea, frigul și frica. Într-o zi, un ofițer a sosit acolo unde se afla Walter și, împărțind grupul în două, a spus: „Cei din dreapta veți fi împușcați mâine dimineață și cei din stânga, mâine după-amiază.” Flandera se afla în grupul celor din stânga. Nimeni nu a putut dormi în acea noapte. Se auzeau plânsete, văicăreli, implorări de iertare, rugăciuni, blasfemii… Flandera păstra tăcerea.
Dimineața, plutonul de execuție era pregătit. Primul grup s-a așezat în șir indian și un ofițer le-a ordonat să alerge pe esplanada înghețată care le stătea în față. Îndată ce au făcut asta, împușcăturile de mitralieră au răsunat până ce niciunul dintre ei nu a rămas în viață. Oribil! Walter Flandera a simțit cum îl cuprindea o teribilă angoasă, și-a amintit de mama lui, de credința pe care i-o inculcase, a încercat să se roage, să își amintească unele texte, a scos din raniță Noul Testament și a căutat cu disperare o consolare. Nimic! „Doamne, ascultă-mă! Nu mi-am adus aminte de Tine. Nu Ți-am fost credincios – a rostit el cu voce întretăiată – dar, dacă mă scapi de la moarte, Îți predau viața mea.” Și, fără să poată termina, a început să plângă, neconsolat.
Câteva ore mai târziu, același pluton de execuție a revenit. Același ordin… Walter a alergat din toate puterile. În urma lui, auzea respirația galopantă a cuiva care alerga la fel ca el. Gloanțele șuierau din toate părțile. Foarte repede un glonț l-a lovit pe omul care alerga în urma lui și, în cădere, acesta l-a trântit la pământ, iar trupul lui a rămas sub cel al muribundului. Sângele a țâșnit din abundență din vena jugulară secționată, scurgându-se peste cele două trupuri întinse la pământ. Walter a observat cum fluidul vâscos îi acoperea corpul. Mitralierele au încetat. Când ofițerul a trecut pe lângă ei pentru a le da lovitura de grație, le-a tras câte un picior și și-a văzut de drum. Walter Flandera era în viață, sub un cadavru! Înainte ca trupurile moarte să fie adunate, Flandera a fugit fără să știe nici cum, nici unde. Apoi și-a respectat promisiunea și, la sfârșitul războiului, și-a terminat studiile și și-a dedicat viața educației creștine, la Colegiul Adventist din Bogenhofen (Germania).
Așa L-a redescoperit Flandera pe Dumnezeul mamei și al copilăriei lui. Dar a mai descoperit ceva, mai concret: că sângele lui Hristos, vărsat pe cruce, ne răscumpără. Să nu uităm astăzi că suntem în viață datorită sângelui lui Hristos.
