Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine. (Matei 26:35)
Ascultă ediția audio aici.
Viaţa lui Petru ilustrează mai bine decât cea a oricărui ucenic metoda pedagogică a lui Hristos” (Educație, p. 70). Spontan, impetuos, curajos, încrezător în el însuși, generos în iertare. Evangheliștii relatează felul în care, cu iubire și răbdare, în mod inteligent, Isus îl mustră, îl învață umilința, ascultarea și încrederea, transformându-i caracterul. Una dintre cele mai semnificative și decisive experiențe ale vieții sale a fost lepădarea de Hristos în curtea casei marelui-preot și pocăința care a urmat.
Petru, apostolul convertit, purtătorul de cuvânt al tuturor, Îl iubea cu adevărat pe Învățătorul său și avea încredere în El. Cum se explică faptul că s-a lepădat de El de trei ori? Cum este posibil să ajungă până acolo încât să jure strigând că nu Îl cunoaște pe Isus? Care a fost păcatul lui Petru? Bietul Petru! Avea o conștiință sinceră, plină de intenții bune, dar nestatornică. Nu se cunoștea pe sine însuși. Păcătuia prin exces de încredere; eșua crezând că este mai puternic, motivat de vanitate și autosuficiență.
Petru păcătuia prin superficialitate. Păcatul lui era de a părea și a nu fi, de a nu fi aprofundat realitatea experienței sale religioase. Este mult mai greu să trăim în fiecare zi credința pe care o avem în Dumnezeu decât să murim într-un moment de sacrificiu.
Spre deosebire de Iuda, pocăința lui Petru a fost mai importantă decât păcatul (și așa se întâmplă de cele mai multe ori). Două lucruri l-au dus pe Petru la pocăință: un semn exterior, cântatul cocoșului, și un semn interior, privirea lui Isus. Pocăința își găsește originea în iubirea divină. Nu Petru a fost cel care L-a privit pe Isus, ci Isus a fost Cel care Și-a întors privirea către Petru. Primele roade ale suferinței ucenicului au fost recunoașterea păcatului și lacrimile amare pe care le-a vărsat. Apoi, solitudinea, reculegerea; mai târziu, mărturisirea, în răspunsul dat Învățătorului la întrebarea Lui: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc” (Ioan 21:15). Și, în final, reabilitarea, când, printr-un act de curaj, a mărturisit înaintea Sinedriului și a înfruntat închisoarea și moartea. Transformarea lui Petru a fost o minune a iubirii divine.
Cu toții greșim. Marea victorie a lui Petru a constat în faptul că și-a recunoscut greșelile și L-a căutat pe Isus, care a fost mereu dispus să îl primească. Să Îi mulțumim astăzi lui Dumnezeu pentru iubirea profundă pe care o are pentru noi. El cunoaște lipsurile și eșecurile noastre. Important este să nu ne îndepărtăm de El. Și transformarea intereselor, dorințelor, atitudinilor și reacțiilor noastre va mărturisi că există în ceruri un Dumnezeu.
