Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuie în veci şi, la ceea ce face El, nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El. (Eclesiastul 3:14)
Ascultă ediția audio aici.
Cu câteva zile în urmă am auzit la știri că un jucător la loterie care era sărac a câștigat lozul norocos de o sută de milioane de euro. O avere imensă. Un muncitor anonim, fără loc de muncă, trăind din șomaj, a câștigat la loterie.
La fel i s-a întâmplat și lui Jesus Pacheco, un alt ghinionist care, în anii ’90, a jucat o grilă câștigătoare a patruzeci și opt de milioane de pesetas. Avea patruzeci și opt de ani. De treisprezece ori fusese lovit de silicoză, boală pe care o contractase pe când muncea ca miner. Când asfixia îi tortura cu mai multă cruzime plămânii, ca o feroce ironie a sorții, patruzeci și opt de milioane au venit la el, câte unul pentru fiecare an dificil dintr-o viață de suferință. Și, odată cu ei, a venit și un suflu de speranță: poate că, având bani, va putea să lupte împotriva răului care îl tortura. Boala a fost mai puternică decât banii. La douăzeci și opt de zile de la duminica fericită în care a câștigat, a murit, cu singura „consolare” că lăsa, cel puțin, o femeie și copiii ei la adăpost de nevoi. „Pentru Jesus Pacheco”, au titrat ziarele, „şansa a venit târziu”.
Astfel de istorii ne ridică semne de întrebare și majoritatea dintre ele rămân fără răspuns. Mulți oameni îndreaptă aceste întrebări împotriva lui Dumnezeu, luându-L cumva la rost, cerându-I o lume mai evlavioasă, mai dreaptă. De ce pare viața omului croită cu atâta cruzime? Nu știm, dar astfel de întâmplări nu sunt rezultatul unui destin fatal, nici al nenorocului și cu atât mai puțin al Providenței divine, ci al lumii, al unei stări de lucruri pe care noi înșine am construit-o. Este cerul responsabil că Jesus Pacheco a trăit o viață mizeră în Galicia natală, că a fost nevoit să presteze o muncă periculoasă, că lucra în mină în condiții insalubre?
Orice om, nu doar Jesus Pacheco, care caută remedii și siguranță altundeva decât la Dumnezeu moare la poarta fericirii. Solomon știa că doar Dumnezeu poate oferi fericirea care durează veșnic, fericirea care nu sosește niciodată prea târziu, cea la care nu trebuie adăugat sau luat nimic, fericirea dragostei, a credinței și a speranței.
Singurul mod de a o trăi în această lume este să călătorim spre ea. Dacă nu suntem încă acolo, să apucăm astăzi pe acest drum.
