Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El Însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:5-6)
Ascultă ediția audio aici.
Îmi amintesc de un cântec celebru din tinerețea mea, care spunea: „Cu toții vrem mai mult, cu toții vrem mai mult, cu toții vrem mai mult, mai mult și încă mai mult.” Vechiul raționament ce reiese din cântec este să ai și să fii sau, ca să ne exprimăm în termenii apostolului Pavel, atitudinea de avariție versus atitudinea de mulțumire. Ambele sunt filosofii lipsite de sens.
Să lămurim, în primul rând, faptul că atitudinea de mulțumire nu înseamnă renunțarea la spiritul de autodepășire. Să nu aspiri la mai bine ar însemna să negi idealul de perfecțiune. Mulțumirea la care se referă Pavel în Evrei 13:5 și în Filipeni 4:11 nu are nimic de a face cu a fi sau cu a avea, cu lipsa ori deținerea de bunuri; ni se transmite că ar trebui să știm să trăim cu ceea ce avem. Mesajul nu este că trebuie să adoptăm o atitudine de resemnare față de nevoile noastre reale. Să Îi cerem lui Dumnezeu pâinea cea de toate zilele, dar să lucrăm și să luptăm pentru a o obține. Pavel le recomandă tesalonicenilor: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce” (2 Tesaloniceni 3:10).
Filosofia mulțumirii este atitudinea de încredere în Dumnezeu, de moderație în ce privește consumul; înseamnă să știi să acorzi valoare și să profiți de ceea ce ai, mult sau puțin; este atitudinea de recunoștință și de generozitate. Filosofia avariției este o atitudine de permanent nonconformism, de neliniște din cauza a ceea ce nu avem, de nemulțumire, în ciuda faptului că suntem posesorii a multe lucruri; este atitudinea de invidie față de alții care au mai mult. Calderón de la Barca are un pasaj, în La vida es sueño (Viața e vis), care spune:
Despre-un filosof se zice
că, sărac, lihnit de foame,
fu silit, în loc de poame,
buruiană să dumice.
„Oare-o fi vreun neferice
— se-ntreba — mai cu ponoase?”
Şi văzu, când capu-ntoarse,
înc-un filosof mergând
după el şi adunând
frunzele ce le-aruncase.
Să ne amintim că există un Dumnezeu care ne va da ce avem nevoie pentru a trăi.
