Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. (Matei 24:35-36)
Ascultă ediția audio aici.
Când eram copil, obișnuiam să merg la o familie de vechi adventiști, ca să mă joc cu băiatul lor cel mai mic. Într-o zi, pe când ne jucam în curtea casei, l-am întrebat cu inocență și încredere, știind că se născuse adventist:
– Daniel, când crezi că vine Domnul?
Daniel, care de nenumărate ori îi auzise pe părinții lui că sfârșitul este foarte aproape, mi-a răspuns cu aerul serios al cuiva care este expert în domeniu:
– O să vină înainte ca tu și eu să plecăm în armată.
Mi s-a părut rezonabil și am continuat să ne jucăm. Pentru mine, a doua venire a lui Hristos umplea orizontul așteptărilor copilăriei mele. Eram sigur că voi fi martorul ei înainte de a fi adult.
Au trecut mai bine de șaizeci de ani de atunci. Ne-am făcut serviciul militar și eu, și Daniel. Apoi am terminat pregătirea pastorală la seminarul adventist. Am început să predicăm iminenta întoarcere a Domnului, cu puterea tinereții. Am sărbătorit vârsta de 70 de ani și Domnul tot nu a revenit. Decepție? Îndoială cu privire la adevărul revenirii Sale? Nimic de felul acesta! O înțelegere mai corectă și profundă a așteptării revenirii. Ucenicii, cu puțin timp înainte de înălțarea lui Hristos, L-au întrebat: „«Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?» El le-a răspuns: «Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa»” (Faptele 1:6-7).
Apostolul Petru ne dă un prim indiciu: timpul nu are aceeași valoare pentru noi și pentru Dumnezeu. Pentru noi, timpul corespunde existenței omenești, care depinde de un început și de un sfârșit, spre deosebire de eternitatea divină: „Pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi” (2 Petru 3:8). Habacuc L-a abordat pe Domnul și L-a întrebat: „Până când voi striga către Tine, Doamne, fără s-asculţi? Până când mă voi tângui Ţie, fără să dai ajutor?” (Habacuc 1:2). Și Domnul i-a dat semnul suprem, valabil pentru toți cei care așteaptă cu nerăbdare apariția în slavă a lui Isus: „Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit” (Habacuc 2:3).
Pentru că există în ceruri un Dumnezeu, să avem încredere în această făgăduință binecuvântată.
