O nădejde amânată îmbolnăveşte inima. (Proverbele 13:12)
Ascultă ediția audio aici.
Pe 22 octombrie 2019 se împlinesc 175 de ani de când adventiștii predică iminenta revenire a Domnului. Suntem o mișcare care și-a început călătoria religioasă cu un mesaj concret despre timpul sfârșitului: „A venit ceasul judecăţii Lui” (Apocalipsa 14:7), dar această judecată încă nu s-a realizat. Continuăm să vorbim despre întârziere pentru că biserica noastră nu poate evita această problemă, pentru că o interpretare corectă a întârzierii celei de-a doua veniri nu numai că explică și justifică rațiunea de a exista a bisericii noastre, ci și duce la o reală înțelegere a trăirii în biserică și în lume a membrilor noștri. Ne înșelăm noi, adventiștii de ziua a șaptea, când afirmăm că întoarcerea Domnului va fi un eveniment care se va petrece concret, în istorie? Sau trebuie să legăm revenirea, așa cum mulți alți creștini fac, de un sfârșit absolut al timpului, neconectat la cronologie? Nu! Profețiile și planul de mântuire se împlinesc în cadrul istoriei omenirii.
De ce nu a revenit Domnul? Textul din Proverbe spune: „O nădejde amânată îmbolnăveşte inima.” Și este adevărat că noi, adventiștii, putem suferi consecințe ale crizei întârzierii. Isus ne avertizează cu privire la acest aspect. În trei dintre cele patru parabole din Predica de pe Munte, ne vorbește despre întârziere. În parabola robului credincios, slujitorul necredincios, obosit de așteptare, exclamă: „Stăpânul meu zăbovește să vină!” (Matei 24:48). În parabola celor zece fecioare, Isus ne avertizează: „Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit” (Matei 25:5). În parabola talanților, Isus semnalează că „după multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala” (Matei 25:19), așadar ei avuseseră mult timp la dispoziție pentru a face să prospere averea stăpânului înainte de a-i da socoteală.
Atenție! În lipsa unanimității doctrinare și din cauza renunțării la proclamarea revenirii, criza întârzierii poate da naștere unei incertitudini cu privire la mesajul nostru; ea ne poate determina să prindem rădăcini în această lume, să pierdem din vedere caracterul ei provizoriu și poate avea consecințe etice și spirituale nefaste în viețile noastre.
Ellen White spune: „Întârzierea este doar aparentă, Domnul nostru va reveni la timpul potrivit” (Manuscript Releases, vol. 16, p. 179). Care este timpul acela? Nu un timp ne separă de a doua venire, ci o misiune: pregătirea noastră spirituală și pregătirea spirituală a lumii, pentru a-L primi pe Domnul.
Să Îi cerem astăzi lui Dumnezeu să ne ajute să ne îndeplinim misiunea.
