Şi, ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. (2 Corinteni 12:7)
Ascultă ediția audio aici.
Nu se știe la ce fel de suferință face referire apostolul în acest pasaj. Ar putea fi vorba despre o boală cronică sau despre un handicap fizic cunoscut deja de cei din Corint. Pavel trăia cu un țepuș înfipt în carne, pe care Domnul nu i-l scosese. Știți ce înseamnă? Suferiți și voi de o suferință cronică sau de un handicap dobândit sau congenital? Este adevărat că ne obișnuim cu toate, dar apostolul își dă seama că Satana se folosea de suferința lui pentru a-l chinui. În ciuda acestui fapt, ce viață plină de realizări, prosperă, ferventă și evlavioasă a avut Pavel! Autorul a trei dintre epistolele Noului Testament, întemeietorul atâtor biserici, călătorul neobosit, eroul victorios în atâtea situații potrivnice, era un om care suferea de o deficiență fizică!
Îmi amintesc de pe vremea când eram copil cum mă jucam cu Linda, cățelușa unui vecin care avea o lăptărie. Era veselă, afectuoasă și jucăușă; alerga în căutarea pietrelor pe care i le aruncam și, dacă nu aruncam piatra, se oprea dinaintea noastră și lătra. Într-o zi, a călcat-o un tramvai și a rămas fără una dintre lăbuțele din față.
Pentru că scheuna teribil de durere, am văzut cu oroare cum stăpânul ei a omorât-o. De ce? Nu s-au mai văzut câini umblând în trei picioare? Nu știu dacă animalele suferă din cauza asta, dacă le face rău să fie așa și ar prefera să moară; din moment ce sunt atât de grațioase când sar și se joacă, ca și cum nu și-ar lua handicapul în serios și nu ar avea numai trei picioare, cred că nu.
Unele persoane sunt ca Pavel, așchiile din trupul lor nu le sunt indiferente, dar le depășesc și nu îi împiedică să realizeze o mulțime de lucruri. Alte persoane, dimpotrivă, când dobândesc orice fel de rană, morală sau fizică, își petrec viața concentrându-se numai asupra aspectelor dureroase, ca și cum nu ar mai exista niciun alt motiv pentru care să trăiască. Unii își iau prostul obicei de a-și plânge de milă în urma loviturilor primite, „învârt cuțitul în rană”, se contopesc cu minuscula plăcere de a se autocompătimi și trăiesc viața „într-un picior”. Păcat! Pavel nu se plânge de situația lui. Singura dată când face referire la ea este pentru a ne învăța cum să depășim slăbiciunile: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9).
În loc să ne concentrăm astăzi atenția asupra țepușului din carne, să ne concentrăm atenția asupra lui Isus.
