Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel, ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji. (1 Corinteni 9:24-25)
Ascultă ediția audio aici.
Pe 12 august 2012, Abel Kirui, originar din Kenya, adventist de ziua a șaptea, a trecut linia de sosire a maratonului de la Jocurile Olimpice din Londra. A căzut în genunchi, și-a plecat capul și a înălțat o rugăciune. Câștigase medalia de argint!
Întreaga lume a fost martoră a gestului său de recunoștință față de Dumnezeu. Cum ating oamenii asemenea obiective? Cu multă muncă și efort. Abel consacră patru luni ca să se pregătească intensiv pentru o cursă: aleargă douăzeci și unu de kilometri dimineața și cincisprezece după-amiaza; se culcă devreme și se trezește înainte de răsărit pentru a se întâlni cu Dumnezeu. La toate acestea, se adaugă o alimentație sănătoasă. Alergătorii profesioniști aleargă doar două sau trei curse pe an. Deviza lor este: „Întâmplările sunt oportunități care îi favorizează pe cei pregătiți să profite de ele.”
Jocurile olimpice au început în 776 î.Hr., în Olimpia (Grecia). Erau practicate doar de bărbați și câștigătorii obțineau drept premiu o coroană de măslin. Au fost întrerupte în 394 d.Hr., de către împăratul Teodosiu. Cincisprezece secole mai târziu, pe 16 iunie 1896, baronul Pierre de Coubertin a reușit să le restabilească, inițiind astfel jocurile olimpice ale epocii moderne. În discursul inaugural, a rostit deviza: Citius, mai rapid (atletismul); Altius, mai înalt (săritura); Fortius, mai puternic (lupta).
Apostolul Pavel folosește de mai multe ori în scrisorile sale imaginea atletului în competiție pe stadion, pentru a ilustra idealurile înalte, etice și spirituale ale vieții de creștin: perfecționarea, perseverența, hotărârea fermă, efortul, sacrificiul, respectarea regulilor, existența unui obiectiv final, trecerea liniei de sosire, primirea premiului.
Atleții fac eforturi pentru a obține victoria, însă creștinii au ceva mult mai prețios decât victoria (Romani 8:37). Recompensa noastră este să fim alături de Isus: „Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 8:38-39).
Să ne urmărim astăzi obiectivul creștin până când vom trece linia de sosire. Curând, Dumnezeul cel veșnic ne va da coroana de biruitori.
