Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. (Efeseni 5:28-30)
Ascultă ediția audio aici.
Am oficiat prima căsătorie în calitate de pastor hirotonit cu mult timp în urmă. Soții erau studenți la seminarului adventist și, după studii, s-au angajat într-o frumoasă activitate, slujindu-L pe Dumnezeu prin lucrarea misionară în străinătate. Tema predicii de atunci a fost prima nuntă din Eden, oficiată de Însuși Creatorul; Isus vorbește despre autoritatea lui Dumnezeu în ce privește căsătoria, în Evanghelie (Matei 19:5-6), iar Pavel folosește acest argument în Epistola către efeseni: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup” (Efeseni 5:31). Sunt convins că, dacă semnificația expresiei „un singur trup” ar fi bine înțeleasă, dacă obiectivul oricărei căsătorii ar fi trecerea de la cei doi, din momentul inițial, la unitatea conjugală, cuplurile nu ar mai fi nefericite și, mai ales, nu am mai asista la această cronică neagră a timpului nostru, numită „violența conjugală”.
Nicio lovitură nu rănește atât de tare ca aceea care vine de la persoana căreia poate că îi purtăm cea mai mare dragoste. Așa că în cămin se construiește fericirea sau nefericirea vieților noastre: „Nimeni nu poate ruina mai mult fericirea și rodnicia unei femei, făcându-i viața o povară chinuitoare, ca propriul ei soț și nimeni nu poate distruge nici măcar în proporție de a suta parte speranțele și aspirațiile unui bărbat, nu-i poate paraliza energiile și ruina influența și planurile de viitor, ca propria soție. Ceasul căsătoriei este cel care determină în dreptul multor bărbați și femei succesul sau eșecul în această viață și speranțele lor în ce privește viața viitoare” (Căminul adventist, p. 32).
Iubirea dintr-o relație de cuplu trebuie să se coacă, să crească și să își atingă potențialul în ce privește realizarea idealului de a fi „un singur trup”. Lucrurile nu se întâmplă întotdeauna astfel. Uneori, din cauza unor motive greșite pentru căsătorie, alteori, pentru că mariajul nu este mai puternic decât egoismul cu care luptă şi, în cele din urmă, pentru că nu există un referent spiritual al iubirii, așa cum arată textul nostru: să ne iubim soțiile „ca şi Hristos biserica”.
Să ne punem astăzi viața în mâinile lui Dumnezeu, pentru ca El să ne învețe să oferim și să primim iubire.
