Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. (Iacov 1:5-6)
Ascultă ediția audio aici.
Timp de mai multe luni, am ținut studii biblice cu un bărbat a cărui tradiție familială catolică era foarte înrădăcinată. La șaizeci și cinci de ani, a întâlnit o femeie adventistă și a început să frecventeze biserica sâmbăta, să asculte Cuvântul lui Dumnezeu predicat, să întrebe, să descopere, să constate… Astfel am început ceea ce el numea „catehizarea”. Când am abordat temele legate de nemurirea condiționată, am simțit că cele mai importante crezuri ale sale se zguduiau: raiul și iadul, mijlocirea sfinților, cultul Fecioarei Maria etc. Omul mi-a mărturisit că are anumite îndoieli cu privire la învățătura adventistă despre aceste lucruri. Părea sincer.
Îndoiala. Ce e de făcut cu ea? Ellen White spune, în Calea către Hristos, că, deși Dumnezeu a oferit suficiente dovezi pentru ca adevărul să fie cunoscut, cei care vor să se îndoiască au posibilitatea să o facă. Mai mult decât atât, este imposibil pentru duhul limitat al omului să înțeleagă pe deplin infinitul, unele taine neputând fi niciodată cunoscute pe deplin. Trebuie luat în considerare și faptul că Satana intervine pentru a perverti capacitatea de înțelegere a omului, așa că nu trebuie să zeificăm rațiunea și să o alegem drept criteriu suprem al adevărului. Rațiunea suferă de slăbiciunile omenescului. Pentru orgoliul nostru poate părea destul de umilitor să recunoaștem că nu înțelegem unele adevăruri. Uneori ne lipsește răbdarea de a aștepta, pe care ne-o dă lumina. Alteori, iubirea păcatului ne împiedică să acceptăm adevărul. Pentru a ajunge la adevăr, trebuie să fim mânați de dorința sinceră de a-l cunoaște și să fim dispuși să ascultăm de el. În loc să ne îndoim și să medităm la ceea ce nu înțelegem, ar trebui să ne bucurăm de lumina care strălucește în noi și să mărturisim prin noi înșine adevărul Scripturilor. Punând în practică ceea ce cunoaștem deja, câștigăm dovezi foarte bune.
Când ne bucurăm de plinătatea iubirii lui Isus, îndoielile dispar. Evităm ca îndoiala să se transforme în scepticism și necredință: „Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu” (Evrei 3:12).
Să punem astăzi îndoielile noastre în mâinile lui Dumnezeu. El are răspuns pentru fiecare dintre ele.
