Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. (1 Petru 2:23)
Ascultă ediția audio aici.
Al Doilea Război Mondial (1939–1945) a scris una dintre cele mai violente și pline de cruzime pagini ale istoriei omenirii: numărul victimelor, începând din septembrie 1939, se ridică la mai mult de șaizeci de milioane de persoane, din care mai mult de patruzeci de milioane au fost civili și aproape douăzeci de milioane au fost militari. În timpul Holocaustului, șase milioane de evrei au fost exterminați în lagărele naziste ale morții. Explozia bombei de la Hiroshima, pe 6 august 1945, a cauzat într-o singură zi moartea a o sută douăzeci de mii de oameni, aproape toți civili, în afară de miile de răniți.
Rezistența franceză a fost un ansamblu de mișcări și organisme de apărare care au militat împotriva ocupației germane: atentate, catastrofe feroviare, opoziții… Dar organizația clandestină creată de Jean Weidner, rețeaua Dutch-Paris, care acționa împotriva decretului german de exterminare a milioanelor de evrei, a reprezentat o rezistență pașnică. Membrii ei nu și-au mânjit mâinile de sânge, dimpotrivă, au eliberat de la moarte sute de persoane riscându-și propriile vieți. Gabrielle Weidner a murit într-un lagăr de concentrare și alți membri ai rețelei arestați de Gestapo au fost împușcați. Weidner însuși a scăpat de la moarte de câteva ori. Când a fost arestat la Toulouse (Franța), pe 29 mai 1944, iar Gestapoul plănuise să îl execute a doua zi, Weidner i-a declarat șefului miliției de colaboratori francezi, care îl arestase: „Știți că sunt șeful rețelei de evadare Dutch-Paris. Lucru cert este că nimeni dintre cei din organizația mea, nici eu însumi, nu am folosit violența și nu am omorât pe nimeni, francez sau german… Datoria mea ca ființă umană este să salvez vieți. Acesta este scopul organizației mele.”
Nonviolența, rezistența pașnică, a fost și tactica lui Isus față de adversarii Săi. În niciun moment nu i-a incitat pe ucenici să se opună fariseilor și cărturarilor și să favorizeze astfel înfruntarea polemică și violența. Abia la sfârșitul lucrării Sale, în culmea opoziției din partea autorităților religioase ale epocii, a denunțat public greșelile lor, caracteristice unei atitudini spirituale eronate. El ne învață: „Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc” (Matei 5:44). Apostolul Petru ne amintește că este important să călcăm pe urmele Sale (1 Petru 2:21).
Să respingem orice fel de violență și să proclamăm pacea lui Isus.
