Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos. (Filipeni 3:7-8)
Ascultă ediția audio aici.
Profesorul Julián San Valero era decan al Facultății de Filosofie și Litere de la Universitatea din Valencia (Spania). Într-o zi, pe când îmi terminam licența în istorie, mi-a propus să țin un curs la Catedra de istorie antică: „Puyol, încearcă să îți susții lucrarea cât de curând posibil, așa încât să poți ține cursul ca PNN (profesor netitular) și să ne pregătim să putem face grupele.” Pe vremea aceea se ținea cursus honorum pentru a putea deveni profesor la universitate în Spania. Asociat unei catedre, țineai câteva cursuri ca PNN, în timp ce lucrai la teza de doctorat, și apoi te prezentai la concurs pentru a obține un loc de profesor asociat, pentru ca în cele din urmă să devii profesor. Propunerea era tentantă, dar eram deja pastor al unei biserici și profesor de religie la colegiul nostru, așa că am răspuns că nu pot să accept. Și nu am regretat niciodată.
„Omul care puteai fi tu” este titlul unei povestiri despre un bancher care, având ceva bani, a întâlnit într-o zi o persoană stranie care i-a povestit multe dintre lucrurile pe care le făcuse și care i-au plăcut mult bancherului, pentru că îi aminteau de vechi aspirații și visuri din tinerețe. Când, la sfârșit, bancherul a întrebat: „Domnule, cine sunteți?”, necunoscutul, uitându-se în ochii bancherului, i-a răspuns: „Sunt omul care puteai fi tu.”
Lucrurile pe care ni le oferă lumea – poziție, avere, renume, notorietate, glorie – nu sunt niciodată ușoare și nu întotdeauna se realizează. Dar, în oricare dintre situații, nimic nu se compară cu ceea ce ne oferă Hristos. Din iubire pentru Isus, apostolul Pavel s-a îndepărtat de învățătura școlilor ebraice din vremea sa, cum erau cele ale lui Shammaï, Hillel sau Gamaliel, învățătorul său. Dumnezeu ne conduce la ceva infinit mai bun, iar omul care am putea fi şi care trebuie să devenim prin harul divin este cel despre care vorbește Ioan într-un verset unic: „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:2).
Să considerăm astăzi slujirea lui Dumnezeu ca fiind cel mai mare privilegiu pe care îl avem în viața noastră.
